Scrisori care au dus la împlinirea cuvintelor

Detalii: Categorie: Cultura; Publicat: Luni, 13 Martie 2017 08:10; Scris de Ionuţ Caragea; Accesări: 1042

Prima oară când am intrat în contact cu poezia lui Ioan Romeo Roşiianu a fost când am primit, direct de la autor, volumul „Arhitectura poemului” (ed. Ethnologica, Baia Mare, 2015). Plăcerea lecturii m-a determinat să scriu o cronică despre volumul amintit, impresionându-mă felul în care acest poet aparte reuşise să construiască arhitectura unei mari iubiri, folosindu-şi fără rezerve sensibilitatea sa de romantic şi imaginaţia debordantă. Şi totuşi, chiar dacă în poemele sale erau înălţate edificii pentru muză, se simţea un iz de neîmplinire sufletească şi resemnare. Probabil şi din cauza faptului că muza nu era aşa cum şi-ar fi dorit poetul să fie, şi anume mult mai preocupată de viaţa spirituală, de eterna iubire, decât de lucruri efemere… Tocmai de aceea îmi doream şi eu, ca simplu cititor, dar şi ca om de litere, să urmeze o continuare în care să asistăm la înduplecarea muzei sau la înlocuirea ei, nemulţumindu-mă cu acele tristeţi care bântuiau un suflet nins de iubire.

Iar continuarea nu s-a lăsat mult aşteptată. Pesemne, poetul, asemenea unui prestidigitator, îşi exersase mişcările cu mult timp înainte, în cutia neagră a gândurilor. Iar când a considerat că este pregătit, arderile sale lăuntrice şi catharsisul purificator au fost aşternute cu dibăcie pe hârtie sub forma unor „Scrisori de dragoste neexpediată” (editura Grinta, 2016) şi a unor „Scrisori către demoni şi sfinţi” (editura Ethnologica, 2016).
Referindu-se la „Scrisori de dragoste neexpediată”, Marian Ilea spunea în prima dintre postfeţele volumului că avem de-a face cu o „viaţă de poet într-un mozaic alcătuit din poeme scrisoare” sau cu „o aventură arar întâlnită în literatura română”. Sunt mişcătoare, în acest sens, scrisorile despre: „mama mea cea frumoasă”, „poet şi cuvintele sale”, „victorii şi înfrângeri”, „inima mea şi golul din suflet”, „binecuvântare şi blestem”, bogăţia lumească şi sărăcia spirituală”, „daruri şi dragoste necondiţionată”, pâinea de pe masa bunicii”, „toamna din sânge şi trup” etc. Dar Nicolae Scheianu, în ultima postfaţă, se întreba „cât va putea marşa Ioan R. Roşiianu pe această formulă”, presimţind riscul unei saturaţii. Oricum, până la apariţia unui asemenea risc, el vorbea şi despre „o ţintă spirituală înaltă” a poemelor, una care începea să capete din ce în ce mai multă claritate.
Opoziţiile şi nemulţumirile („Dumnezeul tăcerii”, „Dumnezeu nu era acasă la el”) din volumul „Scrisori către demoni şi sfinţi” (în care se repetă unele poeme din volumul precedent amintit, probabil pentru a se întări tematica), au confirmat, de fapt, că toate poemele scrisori de până atunci pregăteau terenul pentru „o naştere îndelung aşteptată”, adică pentru „Împlinirea cuvintelor”/Adempimento delle parole, un volum bilingv (româno-italian) publicat la editura Grinta la începutul lui 2017. Iată, aşadar, care era ţinta înaltă a poemelor despre care vorbea Nicolae Scheianu.
Şi în acest ultim volum sunt câteva poeme care se regăsesc în volumele anterioare, tot aşa, pentru întărirea tematicii sau pentru simplul fapt că poetul dorea ca acestea să fie traduse în italiană. În fond, prin aceste poeme, poetul face recurs la trecutul său deoarece fără trecut nu există prezent şi viitor: „pe cearceaful poetului o virgină la suflet şi-a lăsat / o amprentă de sânge şi lacrimi / urma trupului ei nestrivit de iubire / nu şi-a pierdut contururile toate / încă pluteşte-n odaie strigătul ei de durere / de plăcere mireasma pieptului nedospit / buzele ca însemn de pecete….”. Este adevărat că, de multe ori, amintirile pot fi traumatizante, dar ele sunt declanşatoare de stări lirice care duc la împlinirea cuvintelor. Iar această împlinire este, de fapt, o regăsire cu sinele, după rătăciri în căutarea celuilalt sine.