„Romanţa anonimilor” sau poezia de dragoste la superlativ

Detalii

Categorie: Cultura

Publicat: Marți, 07 Martie 2017 08:34

Scris de AR

Accesări: 985

După o experienţă reuşită cu spectacolul „Pe mine mie... redă-mă”, pe versuri de Mihai Eminescu, spectacol care se dovedeşte foarte gustat de public chiar şi la câţiva ani de la prima reprezentaţie, Teatrul independent Ararat propune un nou spectacol de poezie. De data aceasta, poetul luat în vizor este Ion Minulescu, cel care a patentat modelul romanţei simboliste în poezia românească, un poet cu mare priză la public, recitat şi cântat cu aceeaşi plăcere.
    „Romanţa anonimilor” este un spectacol pe un scenariu conceput de Claudiu Pintican pe baza unor poezii sau fragmente de poezii selectate din creaţia lui Ion Minulescu şi potrivite în aşa fel încât să ţeasă o poveste.

O poveste de iubire, ai cărei eroi sunt un El şi o Ea, interpretaţi de Claudiu Pintican şi Marieta Silaghi. O iubire complicată, cu suişuri şi coborâşuri, cu pasiune şi cu trădări, cu euforii şi dezamăgiri. Spectacolul urmăreşte toate ipostazele dragostei, de la uimirea descoperirii celuilalt, la primii fiori ai iubirii, apoi la gelozie, ură şi despărţire, urmate de o nouă întâlnire şi de împăcare, de data aceasta pe baza unor sentimente mature şi durabile. El şi Ea pot pot fi oricare dintre noi, căci toţi sperăm să ne împlinim în viaţă printr-o poveste de dragoste, să ne găsim perechea sortită, să fim fericiţi dăruind şi primind iubire. Este soarta tuturor celor care ies din anonimat doar prin intermediul iubirii, devenind pentru cineva anume cea mai importantă persoană din univers.
    La fel ca „Pe mine mie... redă-mă”, şi „Romanţa anonimilor” are o structură circulară, povestea de dragoste fiind încadrată de un monolog al bărbatului, pe versuri din „Romanţa celui ce s-a-ntors”: „Tăceţi, voi toţi din jurul meu,/Vă rog tăceţi –/ Că-s  obosit,/ Şi-aş vrea să dorm,/ Şi-aş vrea să mor,/ De-ar fi să pot muri curând şi mai uşor/ Ca cei ce-s morţi de mult!...” Amintirile celui ajuns la capătul vieţii se derulează, pline de prospeţime şi însufleţire, între aceste borne. Vom recunoaşte versuri din: „Romanţa noului venit”, „Romanţa răspunsului mut”, „Romanţa ultimului sărut”,  „Romanţa inimii”,  „Romanţa ei”, „Ultima oră”,  „Sinuciderea unui anonim”, „Celei care pleacă”, „Celei care minte”,  „Mult aşteptatei”, „Celei mai aproape”, „Romanţă fără muzică”, „Epilog sentimental”, „Poveste scurtă”, „Quiproquo” ş.a.
    Spectacolul îmbină poezia şi jocul actoricesc cu dansul, un dans al umbrelor precum în teatrul chinezesc, în care zeiţă este ea, femeia, atâta timp cât este iubită. Regizorul propune şi soluţii tehnice inedite pentru crearea unei atmosfere poetice cât mai apropiate de spiritul minulescian, precum este cea din celebra poezie „Acuarelă”: “În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână/ Orăşenii, pe trotuare,/ Merg ţinându-se de mână”.
    Deşi s-au scurs 73 de ani de la moartea poetului, prozatorului şi dramaturgului Ion Minulescu, versurile lui rămân şi astăzi la fel de aproape de sufletul omului de rând. Prin simplitatea lor, nu uşor de obţinut pentru un poet, ele ating sensibilitatea unor mase largi de oameni, declanşând cu uşurinţă emoţii, poate, uitate. În spectacolul „Romanţa anonimilor”, această putere de a emoţiona caracteristică versurilor minulesciene este dublată de sinceritatea jocului celor doi actori, de simplitatea scenografiei şi de ineditul „efectelor speciale”.