PLECĂCIUNE MARELUI ISTORIC NICOLAE IORGA (1871-1940), scriitor, publicist, om politic patriot
- Detalii
- Categorie: Cultura
- Publicat: Marți, 05 Iulie 2016 16:36
- Scris de Mureșan Olimpia
- Accesări: 709
1. „FERICIREA” interioară a omului este condiționată de faptul că ceea ce ceri tu de la lume, trebuie să se potrivească cu ceea ce cere lumea de la tine. Greșeala e să ceri de la alții fericire pentru tine, în loc să o dai pentru alții, găsind-o astfel tu însuți”.
2. „ROMÂNIA - ȚARA” noastră suntem noi toți; noi toți și ceva mai mult: toată datoria teribilă care vine de la cei ce-au întemeiat-o. PATRIA e pentru cei mai mulți patria lor, pentru câțiva este patria părinților lor, iar pentru puțini, la care patriotismul este activ, e „PATRIA FIILOR LOR”.
3. „UN POPOR” trebuie să voiască (dorească) în orice moment după porunca înaintașilor și după nevoile celor ce vor veni. Oricine are dreptul să fie mândru de strămoșii săi, dacă e în stare să-și îndeplinească „datoria de a-i imita”.
O ȚARĂ SE POATE MOȘTENI, DAR NU ȘI PUTEREA DE A O LĂSA MOȘTENIRE URMAȘILOR”. (Din păcate azi o parte din cei ce conduc țara, o iau ca pe propria lor moștenire; fac cu ea ce vor: ei cu neamurile, prietenii avuți, afaceriști cu bani, iar omul de rând chiar dacă are „materie cenușie” mai multă, trebuie să stea în spatele ignoranților și a ignoranței, dar ...ce e val, ca ...valul trece...).n.a.
4. „Nu există fericire mai mare decât aceea care stă în opera sau fapta care ai făcut-o pentru alţii decât pentru tine". În viaţă, în simţire, în scris, în gând, în faptă, cînd te uiţi bine, rămâne mai ales ce ai dat altora, ce ai lăsat de la tine, ce ai jertfit. "Prin înstrăinarea de tine însuţi, capeţi şi consecvenţa şi stăruinţa şi caracterul şi „IUBIREA OAMENILOR". (Pilotul „EROU IOVAN" şi „MOŢII SALVATORI", sunt astfel de exemple, care s-au jertfit pentru alţii; Atâta timp cât în "ŢARA" noastră mai avem astfel de oameni, „SPERANŢA" redresării "ROMÂNIEI" pe drumul cel bun, nu moare) (n.a.).
5. „Cel mai mare criminal e acela care, prin activitatea lui, pângăreşte pentru toţi „NOŢIUNEA de PATRIE" pe care o reprezintă".
„Ştie să moară pentru "ŢARA" lui numai acela care a ştiut să trăiască pentru dânsa".
6. „CÂND ŢARA ESTE RĂU CÂRMUITĂ, ÎNSEAMNĂ CĂ, CĂRMUITORUL ESTE CORUPT".
„UN PARTID N-ARE DREPTUL SĂ EXISTE DECÂT ATUNCI CÂND ÎNCĂ E O ENERGIE ÎN VIAŢA ŢĂRII, ŞI NU ÎNCĂ O DEZBINARE".
7. „Deși trebuie tratată conform legilor, SECUIMEA este un ghimpe în mijlocul țării noastre. Și nu țin a-i preface în buni români, dar cel puțin să-i deprind cu țara aceasta; să nu stea ariciul acolo, băgat în cuibul său, ci să-l scoți din văgăună, să vină să vadă românul la față; să nu-și închipuie că românul e numai un funcționar, un jandarm, un soldat; din contră, să-l vadă la față că e om zdravăn, cu calități și însușiri pe care un secui, adesea și el un român deznaționalizat, s-ar putea să nu le aibă! Ceea ce ați început sunt lucruri bune, dar este un început; trebuie dărâmată bariera și orice ne amintește faptul că poporul românesc a trăit în provincii create și dominate de străini trebuie să dispară!”.
8. „EROUL” e - și ce rău îmi pare că ne servim de un nume de împrumut la un popor care nu are cuvânt pentru eroism, fiindcă eroismul a fost veacuri întregi, felul de a fi al unui popor întreg, bătut din veac în veac de toate furtunile! - „EROU” e oricine care fără gând la el însuși a dat tot ce avea României; cu atât mai erou, cu cât a jertfit mai mult și cu cât a cerut mai puțin, cu cât i-a fost mai puțin recomandat sau poruncit să fie așa, cu cât a tras mai puțin din cărți și din exemple străine și cu cât mai mult i-a venit să facă așa din adîncul, neîntrebat și neîncercat de nimeni, al firii moștenite din strămoși. - „EROU” e acela care a primit datoria sa așa cum nimeni n-ar fi fost în stare să facă și care a pregătit astfel și pe alții pentru a face ca dânsul”.
9. „Dacă vezi în haina ta o lipsă, o dregi; dacă "SUFLETUL" tău însă are lipsuri şi ţi le arată oamenii compătimitori, de ce să te mânii pe ei şi să le arunci pietre, când te poţi opri la marginea drumului şi, prin muncă, poţi drege?"
„FUMUL ALBASTRU AL VISULUI CURAT SE ÎNALŢĂ DIN INIMILE UNDE ARDE FLACĂRA BUNĂ; CELĂLALT FUM FLUTURĂ PE GUNOAIE".
P.S. Mă alătur şi eu marelui istoric spunând că toţi aceia care aduc atingere "ROMÂNIEI şi PĂMÂNTULUI ROMÂNESC", sunt nişte criminali, iar partidele politice care fac numai deservicii democraţiei româneşti, n-au ce căuta pe eşicherul politic; Aceştia sunt oameni cu suflete haine, iar din inima lor iese un fum ce flutură pe gunoaie. "Cei ce au urechi de auzit să audă!" AMIN!
Mureșan Olimpia
-membră a |Ligii Scriitorilor Români, Filiala Maramureș
Fragmente din cartea „1001 de cugetări”-vol.x-de preot Ilie Bucur și prof.Olimpia Mureșan
„HIEROGLIFE PE CREASTĂ DE VAL”METAFORĂ ȘI UMBRĂ ÎN POEZIA
SCRIITORULUI DRAGOMIR IGNAT
(RECENZIE)
Mi-a atras atenția dintr-un început titlul volumului celor șaizeci de poezii „HIEROGLIFE PE CREASTĂ DE VAL”-volum apărut la editura Marist-Baia Mare 2015-titlu pe care am încercat să mi-l explic, bineînțeles după lecturarea la prima vedere a poeziilor. .Astfel am împărțit mesajul titlului ales de scriitor în trei părți.: „ Hieroglifele” fiind subiectul comunicării reprezintă idealul spre care tinde orice autor „creasta de val” fiind „locația”sugerează mișcarea și transformarea având și ea urcuș și coborâș.
Grafica e un haos modern fiind realizată de Ioan Marchiș dintr-un bazar de linii și forme sugestive pentru ilustrarea ideii de legătură dintre cer și pământ.„Când surâde autorul”-cuvânt înainte scris de Emanuel Luca e-o metaforă.
Ce e cuvântul?
E elemental primordial, e-nceputul începutului, e totul din nimic, e la Dumnezeu-prin care toate s-au făcut! Cu acest material„cuvântul”lucrează poetul.
Voi încerca o analiză a unor cuvinte cuprinse în poeziile din acest volum SUB ASPECTUL LUMINII SAU UMBRELOR PE CARE ÎL SUGEREAZĂ ELE.Voi alege cuvintele care-l definesc ca și poet pe Dragomir Ignat -le voi analiza pe unele atât separate, ,cât și încadrate în context –căci altfel n-ar transmite ideile autorului
.Unde e lumină e și umbra, umbra-l însoțește pe om pretutindeni, fiind o parte a lui, istoria-I venerează pe cei ce-au câștigat lupta, deși uneori nu ei sunt eroii, au ieșit victorioși printr-o întâmplare favorabilă, șiretlic etc. Memoria colectivă-I venerează-n umbră pe eroii necunoscuți, ascunși ai neamului-știut fiind că adevărul iese la suprafață ca untdelemnul.Umbra va birui doar partea întunecată a existenței, ea conține multe adevăruri ascunse:
„ Ci noi visăm
Numai ideea de pasăre,
Numai ideea de zbor,
Numai străfulgerarea clipei
Când soarele ucide umbra,
Iar umbra nu poate muri
Fără pasăre.”
Cuvintele din partea dreaptă a valului sunt: SPERANȚA, CREDINȚA, ȚARA ȘI POPORUL.
Vrând să-și înscrie numele în cartea vieții, autorul urcă scara de la pământ la cer cu un simț al credinței dobândit din strămoși, ajuns la maturitatea înțelegerii față de„EU” și față de semeni.
Astfel poezia de început a volumului„Secretul scării” pare a fi o profesiune de credință a scriitorului, Badea Iftene încearcă să urce scara spre lună, s-o dea lumii curată, urcând mereu s-a despărțit de viața deșartă, depune-precum poetul un mare efort în drumul lui pe fușteii scării, nu se teme de eșec, deși s-ar putea ca-n urma efortului său să eșueze. „Drumul e lung/Fușteii sunt mulți,
„ Drumul însă trebuie urcat /
Dacă el e alesul/
Să dea lumii luna curată./”
Și va spăla blidul,/
Chiar dacă apoi/
Nu va pune nimic în el./”
E răbdarea omului hotărât a spune ce are pe suflet.
Astfel apar cuvinte cheie reprezentante ale PĂRȚII DREPTE DIN CREASTA VALULUI: mal, scrib, sămânță, lac, cetate, vise, pământ, bibliotecă, apă, istoria, carte, călător, apă, vise, cetate, corabie, cale etc.
Călător prin lume autorul îndeamnă cititorii să-l înțeleagă:
„De vrei să deslușești/Un fir din/Brâul tainei mele/
Reazămă-ți fruntea/De umbra valului/
Și tâmpla/De urma pasului meu/
Și astfel/Liberă-ți va fi/Calea pe care/
Vrei și tu să pornești.”
Forma în care sunt expuse ideile e rezultatul unei trăiri deoarece poetul se zbate să găsească un sens în vârtejul haotic al lumii ce-l înconjoară. Se creează o armonie formală atunci cănd se găsește „cuvântul ce exprimă adevărul” Interiorul gândirii poetului prezintă o continua fluctuație, iar un singur fragment ne poate arăta sensul întregului. Rostul limbajului poetic este de a trezi în cititor anumite imagini care să-l ducă atât spre înțelegerea ideilor scriitorului cât și spre ințelegerea ideilor sale ca persoană de sine stătătoare, în ultimă instanță la revelarea „EULUI” propriu.”
Este un moment în care trebuie să te faci auzit, să spui ce ai în suflet prin poezie ; în acest volum s-a căutat lumina și umbra din cuvinte spre a transmite un mesaj: e o lume-n care„copii peregrini” pleacă din verdele naturii spre grota cu lilieci, haos și-ntunetic ca la- nceputuri, străfulgerări de lumină, evoluție și involuție-n rânduiala lumii acesteia. Se caută adevărul din adâncul istoriei, dar și clipa prezentă; autorul asemeni eroului badea Iftene urcă treaptă cu treaptă scara desăvârșirii ideii; se adăpostește -n lumi de vis și speranțe la sânul credinței strămoșești-poetul devine-căutător de pietre în afund:
„ O roată se va frânge adânc în prund
Și din caleașcă vom cădea pe rând
Căutători de pietre în afund
Murind cu visul perlelor în gând.”
POETUL UMBREI ASCUNSE-dătătoare de viață, scoate din adâncul conștiinței cuvinte potrivite , ridicăndu-le pe val și dându-le un sens : uneori cuvântul e otravă, alteori e plin de miere, lumea e lumină și întuneric.Scriitorul se spovedește –n fața istoriei; consideră un act de eroism scoaterea la lumină a adevărului din cuvinte.
Scriitorul-poet culege cuvintele din subsolul existenței, le ridică, le dă valoare, în căutarea permanentă a cuvântului ce exprimă adevărul-e un circuit al cuvintelor care urcă și coboară- precum apa în natură ce se preface din aburi în lichid și invers.
Poetul se găsește într-o stare de miracol așteptând întâlnirea cu „eul” său:
„ Va fi o întâlnire
Cu mine întâi,
Apoi cu ceilalți.
Și cu Dumnezeu
Dacă va fi posibil.”
Zbuciumul din sufletul poetului și visul său ce caută perlele în gând,pietre în afund:
„ Nu-mi mai găsesc liniștea
Nici lacul din care lua
Curcubeul dragostea. ”
Strop de apă efemer, scriitorul încearcă să se definească : cuvinte ce vor să cadă pe un sol fertil -uneori date uitării , alteori duse-n largul zării, apa ce inundă emisferele, eul ce se-nalță spre lumină:
„Mă reazem de iluzii
Și e răsturnată
Clepsidra trecerii timpului
În care eul se înalță
Prin fanta irizată de lumină
Precum stropul de ploaie
Menit să cadă
Pe un sol fertil.”.
MOTIVUL UMBREI e mereu present, poetul ar vrea ca poporul român să nu rămână-n umbra celorlalte popoare. Dar ce să facem dacă noi nu avem în prezent un„Napoleon ”care să ne scoată din anonimat și să ne ducă spre victorie?
Suntem un popor de Cezari:
„ Locuim, păcat,
În maghernițe
Unde viitorii Cezari uneltesc
Decapiterea Cezarului,
Neluând seama
Că în alt creuzet,Alți Cezari
Le pregătesc Decapitarea,
Pentru că suntem
Un popor de Cezari.”
Peisaj posibil dezolant:
„„ Of, cât de grea e desaga
Ce-o purtăm în spinare
Cu neîmpliniri încărcată.”
„Prezicere sumbră ce sperăm să nu se împlinească:
Vârcolacii lumii încă mai există,
Rod osia lumii până hăt departe
Unde s-a pus piatra grea de temelie,
Submințnd cetatea pentru veșnicie.”
.”
Celelante cuvinte din PARTEA STÂNGĂ A CRESTEI VALULUI ar fi: ochi de șarpe, Religie Universală, ură, ucigătoare, neîmplinire, sutaș, decapitare etc.
Pe CREASTA DE VAL s-ar găsi: lumea (în derivă), luna (eternă), joc (copilăria), corabia (tuturor), judecata (de pe urmă), șarpele (primordial), scara spre cer (idealul) nisip (ucis) timp (pervertit) etc. Fiecărei imagini îi este asociat un sens prezentând lupta eternă a contrariilor: bine și rău, lumină și întuneric, adevăr și înșelăciune etc.
Prin sonoritate și ritm CUVÂNTUL CAPĂTĂ ÎNCLINĂRI MAGICE. În interiorul conștiinței sale poetul e frământat de idei contradictorii iar cuvintele ce ies la suprafață prin versuri se combină cu alte cuvinte alcătuind un izvor nou de înțelesuri (sensuri).
Stropii de apă din val nu au nume-, ci doar un prezent efemer. Acest prezent cu bune și cu rele e surprins de autor. Cuvintele obișnuite enumerate mai sus nu rămân în poezie simple cuvinte din vocabular, -ele primesc din context forța lirică de a transmite un mesaj: e un foc în care se topesc cuvintele oglindind o lume întreagă (lumea noastră) cu tainicile ei sensuri.
Scrib al societății actuale-cum însuși se consideră autorul, e atent la „tot ce mișcă-n țara asta”mai ales la istoria cea adevărată; astfel „hieroglifele” sale sunt destăinuiri preferențiale, alese cuvinte care să exprime un loc și un timp anume.
„ Deșert e visul istoricilor
De a descifra hieroglife
De-o clipă
Ivite pe creasta de val,
Prin ele tâlcuind universul
Redus la monadă.”
Scriitorul e frământat ca și Isac Lazarovici (Ion Pribeagul-cum se mai numea )de mersul inexorabil al omenirii către pieire-lansează un apel pentru țara din care face parte:
„ Căci astfel e pravila,
Unui om pe care vrei să-l neantizezi
Fără a-l ucide,
Ia-i cântecul, religia și limba
Și fă-l să-și uite istoria,
Atunci legume e,
Precum s-a văzut.”
Atitudinea scriitorului față de spectacolul lumii nu e una indiferentă, ci de implicare eliberare, echilibru, precum scria Eminescu: „Nu spera și nu ai teamă/Ce e val ca valul trece./„în marea călătorie a vieții cei mai mulți sunt„plevușcă de mal”, ”valul” se înscrie în motivul trecerii iremediabile a timpului.
Călător în luntrea vieții pe ape tulburi dar și liniștite care urcă și coboară, nisip în steaua (lumina din adâncuri) ce n-a murit încă: eroi necunoscuți -picuri de amintire -puternici ca piatra, zid puternic, datoria poetului în societate, scară spre cer, apă transformată, picuri de luciditate, toți o apă și-un pământ, ce e val ca valul trece : efemer și amintire, speranța care moare ultima, metaforă permanentă. ACESTA E TABLOUL POEZIEI SALE!
Trăind într-o lume a non-valorilor, aceste„gândiri lirice”aduc un strop de speranță în mintea și inima cititorului.
Îi doresc autorului să aibă și pe viitor putere de muncă creatoare spre bucuria noastră, a tuturor!
Mureșan Olimpia-membră în Liga Scriitorilor Români-Filiala Maramureș