Obiceiuri de primăvară din Lăpuș II

Detalii: Categorie: Cultura; Publicat: Sâmbătă, 20 Februarie 2016 07:40; Scris de Corina Isabella Csiszár; Accesări: 905

Bunavestire

De Blagoveştenie ieşim şi afumăm cu tămâie şi cu jar. Puném o cârpă pă jar şi afumam şi ne afumam şi pă noi ca să nu ne muşte gândacii. Şi ieu şi un ţângătău şi scutură să fugă gândacii. În dimineaţă bună ne afumăm şi pă noi, nu ieşâm din casă neafumate. Şi mérém şi aprindém o căpiţă. Şi afumam pângă pomi prin grădină. (Groșii Țibleșului)

Aceie-i mare sărbătoare, nu lucră nime' nimnic. Să ducea la mănăstire la Rohia mâncare de post. Care duce un ptic de mazăre, un ptic de fărină de mălai, să duce ceapă, care ce are. Şi făcem acolo mâncare. În ziua de Blagoveştenie să afumă de trei ori grajdu' şi vitele cu tămâie, că să nu-i muşte gândacii (şerpii). Tămâia şi jarul îi apără. Şi să lega grajdu cu lanţuri să treacă animalele păstă el pântru sănătate. Apoi să afumă în casă şi pă lângă casă şi să afumă oaminii pântru sănătate. (Groșii Țibleșului)

Farsangul la Dămăcușeni

Noi suntem reformaţi şi nu ţinem postul Paştelui, dar balul îl facem între Bobotează şi până începe Postul ortodox şi catolic. E bal mascat şi simbolizează sfârşitul iernii. Sărbătoarea ne aminteşte de Saturnaliile antice, în care ordinea firească a lucrurilor era răsturnată. Apar glume şi trăsnăi în această perioadă iar ca actantul să nu fie recunoscut, locuitorii se maschează, fiecare cu ce găseşte la îndemână, precum în cadrul ceremoniilor antice. Această sărbătoare poartă denumirea de Farsang.

Demult, să aduna lumea din motivul de a umple golul serilor lungi de iarnă. Unii se strângeau în cete şi îşi alegeau un conducător şi mergeau de-a lungul satului. Intrau şi cereau loc de dormit ca şi cum ar fi fost târgari veniţi de la Târgu Lăpuş, care era loc de târg. Joia se ţinea târgul şi uneori târgarii înnoptau la noi. şi aşa procedau şi mascaţii ăştia, intrau în casă şi cereau cazare pe o noapte. şi se lăsa cu glume şi cu joc. Se îmbrăcau care cum vroiau, cu ce aveau, se mascau în ţigancă, mire şi mireasă, hornar. Important era să nu-i recunoască nimeni. Faţa era acoperită, vopsită. Cazarea era numai un pretext, ca să fie lăsaţi în casă. Api intrau în casă şi jucau un pic. şi aveam şi conducător care avea grijă de noi. Intrau numa unde ziceau ca-i primesc, altfel nu intrau. O jucat acolo, dar n-o vorbit nime, nimic, ca să nu-i recunoască. Au făcut apoi semn cu mâna că pleacă şi s-au dus mai departe. N-o mâncat nimic, numai cu băutură i-o servit, dar nu prea s-a băut. şi bani mai primea cela care-i însoţea. Acest obicei s-a redus în zilele noastre la un bal mascat. Se îmbracă lumea care cum ştie mai interesant şi se premiază cele mai fumoase măşti. E important şi acum să nu-i recunoască. Dansurile cu măşti sunt legate de riturile agrare, nupţiale, iniţiatice şi funerare, la care participă cei vii şi cei morţi iar masca conţine o putere magică împotriva răului, produce groază celor din jur, impunând voinţa purtătorului măştii. Acesta e pătruns de forţa ei, este scos din timpul şi spaţiul profan, nu mai poartă amprenta eului individual şi schimbător. Măştile nu sunt legate numai de spiritele strămoşilor, ci sunt un mijloc de refulare a tensiunilor sufleteşti, ascunse de-a lungul anului. Această sărbătoare are o vechime de peste două sute de ani, aidoma ceremoniilor funerare păgâne ale vechilor germanici şi a fost preluată de către comunităţile maghiare, de la saşi. Este un obicei legat de învierea timpului anual şi se organizează de către feciorii pregătiţi să plece în armată şi simbolizeză spiritele malefice. Măştile îndeplinesc o funcţie socială: ceremoniile cu măşti sunt adevărate cosmogonii ce regenerează timpul şi spaţiul: ele caută astfel, să-l sustragă pe om şi valorile pe care le întruchipează el de la degradarea ce-şi pune pecetea pe toate, în timpul istoric. Sărbătoarea are menirea de a îndepărta duhurile necurate şi de a alunga iarna, un mod prin care se sugerează reinstaurarea primăverii mult aşteptate. Se face o mascotă şi se umplu nişte haine cu paie ca şi cum ar fi un om mort şi i se face slujbă de înmormântare. Avem popă, avem bocitoare, participă tot satul. şi mai demult, purtam omul ăsta pe la toate casele. Asta simbolizează înmormântarea iernii şi a obiceiurilor de iarnă. Îl îngropăm pe Moşu, ca la iarnă să revină mult mai tânăr, mult mai puternic, mult mai frumos. De fapt, începe primăvara şi renaşte natura. Fiecare merge pregătit cu merinde de acasă pentru Batyus Bál – Balul straiţelor. Pun cozonac, horincă, fiecare ce o putut, ce avea. şi puneam coşurile jos, până după înmormântarea Bătrânului. Prima dată intră mascaţii în cămin. şi joacă, strigă, câştigă bani. Api scoteam Bătrânu afară şi îl aprindeam. Aveam pă unu îmbrăcat de popă şi două, trei femei zdiară după omu de paie, aşa sub formă de glumă. Îl scot afară ca pă mort şi popa după el şi apoi îl aprind. Api tătă lumea pune pă masă ce bucate o adus, mănâncă şi apoi începe jocul, balul. (Dămăcușeni)

Lăsatu' secului

De Lăsatu' secului se făcea joc în sat. Se făcea sara, înainte de-a începe postu' duminică sara dacă-ncepea lunea postu'. Şî dacă începea postu' peste o săptămână, tăt dumineca să făcea. la joc participau feciori, fete, oamini însuraţi, tăt satu'. Mai demult nu erau cămine, să făceau pân şuri, pă la omini pân căs, soteau lăiţile afară şî patru şî făceau joc. Atunci să fierbeau ualele cu leşie, cu cenuşă, să spălau. Di la Lăsatu' secului, când intrii în Postu' Mare, n-ai voie să faci mâncare de dulce. (Lăpuș)