Pe Valea Teleajenului

Detalii: Categorie: Cultura; Publicat: Miercuri, 16 Iulie 2014 06:07; Scris de George PETROVAI; Accesări: 1814

M-am despãrţit de noua mea cunoştinţã, profesorul Bocioacã, în faţa muzeului, promiţându-i cã voi mai trece prin Vãlenii de Munte pentru a continua dialogul început... (Din păcate, au trecut de-atunci câțiva ani și eu n-am izbutit să-mi respect promisiunea.) Apoi am urcat în maşinã şi ne-am continuat drumul pe Teleajen în sus. Soarele tomnatec se dovedea deosebit de generos, azvârlind asupra pãmântului un adevãrat potop de luminã şi cãldurã, în zare deja se profilau brâurile albãstrui ale munţilor, iar pãdurile se tot îndeseau şi, prin covorul odihnitor al verdelui stropit cu pete de ruginã, ofereau un adevãrat festin ochilor avizi de culoare.

   Am trecut prin mai multe aşezãri şi deodatã am avut în faţa ochilor aşezãmântul pe care-l cãutam – mãnãstirea Suzana. Aşezatã foarte aproape de şosea, pe un tãpşan la care te duce un drum în pantã (el îmi amintea de drumul spre castelul Peleş), mãnãstirea de maici Suzana este aidoma unui adorabil castel feudal. Dar zidul împrejmuitor şi poarta trainicã din fier despart douã lumi – lumea vie de cea moartã, lumea spiritualã de cea carnalã -, douã lumi de fapt inseparabil unite prin cordonul ombilical al credinţei, iubirii şi speranţei în mântuire, aşa cum inseparabil este trupul de suflet de-a lungul întregii noastre vieţi. Jur-împrejurul zidului se întind chiliile mãicuţelor, camerele de gãzduire, bucãtãria şi celelalte dependinţe ale unei comunitãţi ce-şi descoperã fericirea sa autarhicã în claustrare şi neprihãnire; în mijlocul acestui ansamblu arhitectonic se înalţã silueta zveltã a bisericii.
   Poarta era deschisã, aşa cã ne-am îndreptat paşii spre bisericã. Un popas binevenit, atunci când sufletele împovãrate de problemele cotidianului tot mai nesãţios, simt nevoia refacerii prin reculegere şi conglãsuire cu Absolutul. Apoi, cu sufletele înviorate dupã infuzia de linişte şi tãrie din acest spaţiu de mare densitate spiritualã, am vizitat încântãtorul muzeu al mãnãstirii, unde, alãturi de valoroase cãrţi bisericeşti, pot fi admirate icoane de mare preţ, precum cea dãruitã aşezãmântului de fostul patriarh Iustinian.
Ne-am continuat drumul spre mãnãstirea de cãlugãri Cheia, dar cu oarecare pãrere de rãu, aşa cum îndeobşte te desparţi de cineva care ţi-a pãtruns în suflet. Cheia, la fel ca Suzana, este aşezatã foarte aproape de şoseaua principalã. Un splendid drumeag flancat de molizi maiestuoşi, înlesneşte accesul cu maşina pânã la poarta mãnãstirii. Dar dacã Suzana este o viguroasã mireasã a lui Hristos, mãnãstirea Cheia îşi aratã încã de la poartã semnele şubrezeniei, poate datorate bãtrâneţii, poate unor carenţe de administrare: zidul împrejmuitor, turnul de la intrare şi biserica, toate îşi iţesc gãurile şi jupuielile. Dar schele deja montate în jurul bisericii, constituie cea mai elocventã mãrturie cum cã problemele mãnãstirii sunt abordate cu toatã seriozitatea...
*
   Pe drumul de întoarcere mi-am îndreptat gândul spre douã chestiuni. Prima dintre ele, cea a locurilor de pelerinaj şi a gurilor de rai din aceastã ţarã, mi-a picurat în suflet multã nostalgie şi amãrãciune. „Doamne, îmi spuneam, cât de puţin ne cunoaştem propria ţarã! Ori, e evident pentru oricine cã strãinii vor putea fi atraşi nu prin kitsch-urile şi fandoselile arhitecturale de-acum, ci prin darurile Creatorului oglindite în tradiţii şi în natura neterfelitã de om.”
   Cât priveşte a doua chestiune – cea a influenţei exercitatã de lãcaşurile de cult, ea s-a dovedit nespus de reconfortantã pentru sufletul meu cuprins de alean. „Pentru cã, mã încurajam eu, nu-i cu putinţã altminteri, din moment ce credinţa autentică şi monahismul curat și dezinteresat material s-au dovedit din totdeauna a fi cele douã rezervoare miraculoase care au alimentat specificul nostru românesc şi puterea noastrã de-a rezista tuturor vitregiilor istoriei.”
   Lucru valabil şi pentru alte popoare, dupã cum ne încredinţeazã Henryk Sienkiewicz în romanul Potopul: Rãzboiul purtat împotriva suedezilor a luat o întorsãturã favorabilã pentru polonezi din clipa în care invadatorii şi-au permis sã atace centrul sacru al spiritualitãţii poloneze – celebra mãnãstire din Czestochowa închinatã Sfintei Fecioare!