Adios, Gabriel Garcia Marquez...

Detalii: Categorie: Cultura; Publicat: Miercuri, 23 Aprilie 2014 08:10; Scris de G.D.L.; Accesări: 1849

Câştigător al Premiului Nobel pentru literatură, în 1982, Gabriel Garcia Marquez s-a stins din viaţă, la vârsta de 87 de ani.
A trăit peste 50 de ani fericiți alături de soția sa, în Columbia şi Mexic, dar problemele de sănătate din ultima perioadă nu i-au mai permis ca în ultimii ani să mai publice vreo operă, ultima fiind „Povestea târfelor mele triste”, acum 10 ani.
Considerat cel mai popular scriitor de limbă spaniolă de după Miguel de Cervantes, din secolul al XVII-lea, Gabriel Garcia Marquez a atins un nivel de celebritate literară care a generat comparaţii cu Mark Twain şi Charles Dickens.

      Operele sale au ajuns să fie studiate la școală. În nuvelele şi romanele sale se reunesc, în mod firesc, fantasticul şi realităţile de zi cu zi, scriitorul fiind inclus, de altfel, de mulţi critici literari în categoria romancierilor realismului fantastic sud-american.
      Deşi presa a susținut că s-a stins din cauza cancerului limfatic, o pneumonie gravă a fost cea care l-a ţinut în spital în ultimele sale zile de viaţă și i-a adus sfârşitul.
      Iată câteva dintre citatele sale, care ne fac mândri că am fost contemporani cu cel care a scris „Un veac de singurătate” și „Dragoste în vremea holerei”:
1.”Locuiesc într-o casă colonială, pe trotuarul însorit dinspre parcul San Nicolas, unde mi-am petrecut toate zilele vieţii fără femeie şi fără avere, unde au trăit şi au murit părinţii mei şi unde mi-am propus să mor singur, în acelaşi pat în care m-am născut, şi într-o zi pe care mi-o doream îndepărtată şi fără suferinţă”.
2.”Omul nu moare când ar trebui să moară, ci atunci când poate”.
3.”Problema căsătoriei este că se termină în fiecare seară după ce faci dragoste, şi trebuie să o reconstruieşti în fiecare dimineaţă înainte de micul dejun”.
4.”Au continuat să trăiască astfel într-o lume fugară, deocamdată ţintuită în cuvinte, dar care n-avea să întârzie să le scape fără întoarcere de îndată ce vor fi uitat însuşi înţelesul scrierii”.
5.”Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii”.
6.”Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine”.
7.”Le-aş dovedi oamenilor cât greşesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc numai când încetează să iubească”.
8.”Trecutul nu e decât minciună, memoria nu are cale de întoarcere, orice primăvără trecută este irecuperabilă şi dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer”.
9.”Într-o singură împrejurare ai dreptul de a-ţi privi semenul de sus: atunci când îl ajuţi să se ridice”.
10.”Nu avem altă lume în care să ne putem muta”.
Interesant este faptul că cel care s-a născut pe 6 martie 1927, în localitatea columbiană Arataca, cu curaj a decis să fie autodidact şi a preferat să studieze singur, după ce a renunţat la Facultatea de Drept, pentru a se lansa în Jurnalism. Foarte devreme, nu a arătat nici o reţinere în criticile formulate la adresa politicii interne şi externe a Columbiei. Romancierul columbian a devenit un veritabil erou al politicienilor de stânga din America Latină, definindu-se ca un aliat al liderului revoluţionar cubanez Fidel Castro şi un critic al intervenţiilor violente ale Washingtonului în Vietnam şi în Chile.
    În 1994, Gabriel Garcia Marquez a înfiinţat Fundaţia Ibero-americană pentru Noul Jurnalism, care oferă pregătire şi organizează concursuri cu scopul de a creşte standardele din domeniul jurnalismului narativ şi al celui de investigaţie din întreaga Americă Latină.
     În 1998, când depăşise deja vârsta de 70 de ani, Gabriel Garcia Marquez şi-a văzut împlinit un vis de o viaţă, după ce a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la publicaţia columbiană Cambio, cu banii obţinuţi pentru PREMIUL NOBEL. Înainte de a se îmbolnăvi de cancer limfatic, în 1999, romancierul sud-american a contribuit adeseori la conţinutul publicat în acel săptămânal de limbă spaniolă.
El a afirmat: "Sunt un jurnalist. Am fost întotdeauna un jurnalist". "Cărţile mele nu ar fi putut să fie scrise dacă nu aş fi fost un jurnalist, pentru că tot materialul din ele a fost inspirat de realitate", mai spunea acesta.
      În calitate de scriitor, Gabriel Garcia Márquez şi-a început cariera publicând o serie de volume de non-ficţiune, foarte bine primite, dar şi nuvele. Totuşi, romanele au fost acelea care i-au adus recunoaşterea criticii literare, alături de un succes comercial răsunător. Numele său este frecvent asociat cu "realismul magic", un gen literar care inserează elemente magice şi elemente supranaturale în situaţii care ţin de un cadru
istoric şi geografic real.
      Cel mai celebru roman al său este "Un veac de singurătate" (1967), dar foarte cunoscute sunt şi "Toamna patriarhului" (1975), "Cronica unei morţi anunţate" (1981), "Dragostea în vremea holerei" (1985), "Generalul în labirintul său" (1989) şi "Povestea târfelor mele triste" (2004), de la lansarea căruia nu a mai scris nimic, slăbit fiind din cauza unor boli.
     Pe plan personal, în 1958, s-a căsătorit cu Mercedes Barcha, cu care a avut doi fii, Gonzalo şi Rodrigo Garcia, cel din urmă devenind un apreciat regizor. De altfel, în anul în care a primit Premiul Nobel, celebrul romancier sud-american a făcut parte din juriul Festivalului de Film de la Cannes.
     Ultima apariţie publică a lui Marquez a avut loc pe 6 martie, când scriitorul a stat la poarta reşedinţei sale din Ciudad de Mexico, unde locuia de peste 30 de ani, pentru a-i primi pe jurnaliştii veniţi în vizită cu ocazia aniversării sale. Scriitorul şi-a întâmpinat oaspeţii zâmbitor, a primit cadouri şi a acceptat să se lase fotografiat, fără a acorda însă interviuri.
Lumea literară mondială este de azi mai săracă...