Mesajul prefectului Sebastian Mihai Lupuț cu ocazia Zilei Naționale Salvamont

  • Tipărire


Ieri, 1 august, am celebrat Ziua Națională Salvamont, prilej de a aduce mulțumiri celor care au grijă, în cele mai grele condiții, de viața și sănătatea turiștilor aflați în dificultate.
La nivel national, primele echipe de voluntari s-au constituit în 1905, de către Asociația Carpatina Transilvană din Sibiu. În 1991 s-a constituit Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (ANSMR). Hotărârea Guvernului nr. 77/2003 instituia unele măsuri pentru prevenirea accidentelor montane și organizarea activității de salvare în munți. HG nr. 6/2004 a înființat Dispeceratul Național Salvamont, care în prezent acoperă 80 de zone montane cu echipe de profesioniști și voluntari, asigurând patrularea preventivă, permanența la punctele și refugiile Salvamont, căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare și transportarea accidentatului sau a bolnavului la proxima unitate sanitară.

În județul Maramureș, prima echipă Salvamont a fost constituită în Baia Mare, în anul 1969, sub conducerea dr. Ludovic Gyorffy. În 1996 a fost înființată Asociația Salvatorilor Montani Baia Mare, ca asociație profesională non-profit. Tot în 1996 s-a înființat Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș, care a funcționat practic din 29 ianuarie 2002, cu un singur angajat. Din acest an, Asociația Salvatorilor Montani Baia Mare își desfășoară activitatea pe bază de contract de prestări servicii, încheiat și reînnoit anual cu Serviciul Public Județean.
Cu ocazia Zilei Naționale Salvamont, țin să îi felicit pe toți cei care depun eforturi și își riscă viața pentru ca turiștii care se aventurează pe trasee montane dificile să revină la familiile lor în cele mai bune condiții. La mulți ani!