Șefii arbitrajului ne dau ”calde” de la Recea

  • Tipărire


Cu mortul neîngropat pe masa din sufragerie, cu mai multe cluburi cu colții înfipți în beregățile lui Vassaras și Deaconu, Comisia Centrală a Arbitrilor emite un comunicat în care nu spune nimic. Sau mai nimic. Compunerea, care poate fi citită pe portalele de specialitate, e mai confuză decât faza primului gol marcat de Steaua cu Craiova și mult mai în afara subiectului decât a fost hențul lui Acka în afara suprafeței de pedeapsă.

Vom studia, vom face o analiză amănunțită, vom face, vom drege. Așa zic domnii.

Nimic concret, subiectele Voluntari, Botoșani și Steaua complet neatinse. Da, ne vom vedea cu toții pe 10 și 11 octombrie, vom aprofunda, vom despica firul în patru. De ce pe 10 și 11 octombrie și nu pe 32 sau 33 octombrie? De ce nu la primăvară? Sau în toamna viitoare? Nu cumva abia atunci revine kir Kyros de la Elada? Până atunci, ce face? Ia 6500 de euro pe lună, plus bilete de avion, plus cazare, plus mașină, plus telefon de serviciu ca să ronțăie calamarachi și suvlachi la vreo locantă din Pireu?

Singurul lucru clar din compunerea de gimnaziu alcătuită de CCA e că s-au luat măsuri drastice împotriva arbitrilor care au zbârcit-o la meciul de Cupa României dintre Comuna Recea și Metalourgistul Cugir!!!!! Extraordinar! Magistral! Colosal! Admirabil! Nemaipomenit! Câtă fermitate, ce intransigență! Ce-au făcut amărâții aceia pe terenul de la Recea? Le-au confirmat gazdelor că pot face patru schimbări și nu trei. Iar rezultatul a fost schimbat la masa verde din 9-0 pentru gazde în 3-0 pentru oaspeți.

Exemplul de crasă incompetență al acelor ageamii le-a venit pe voleu domnilor de la CCA. Îi belim, îi suspendăm, îi tăvălim prin smoală și fulgi, îi băgăm într-o cușcă și-i târâm prin bâlciuri să vadă prostimea că la noi nu merge cu așa ceva. Am găsit sursa tuturor relelor din lume, dându-i exemplu pe nereușiții de la Recea cu Cugir vede toată lumea cât de severi și de neînduplecați suntem noi! Carne friptă caldă direct de pe grătarul de la Recea! Demonstrație de forță pe viu!

Vax, e praf în ochi! După cum tot praf în ochi ar fi și mazilirea lui Vassaras. Da, e indicat să se renuțe la el, în afară de o gaură în bugetul federal grecoteiul nu face mai nimic. Dar scăparea de Kir Kyros nu rezolvă problemele. El poate fi acum un fel de Moțoc al cărui cap se va azvârli prostimii înfometate, dar sforile din arbitrajul nostru nu se trag de pe colina Acropolei, ci de-aici, de la București. Iar vinovații nu trebuie căutați cu lumânarea aprinsă, nici măcar cu bricheta. Brichetă am spus? Ce potriveală, domnule! N-am găsit altă rimă…

http://www.ilfovsport.ro/opinie-alin-buzarin-sefii-arbitrajului-ne-dau-calde-de-la-recea/