Despre lipsa hidroterapiei și a înotului adaptat, la persoanele cu afecțiuni fizice

  • Tipărire


Deși la Centrul de Recuperare Esperando au fost reluate ședințele de kinetoterapie și fizioterapie, corpul și mintea beneficiarilor noștri simt lipsa celorlalte terapii, de care aveau parte în mod normal la Esperando.
Una din terapiile care e foarte benefică în recuperarea persoanelor cu afecțiuni fizice și căreia îi simțim lipsa enorm, este hidroterapia.
Înainte de declanșarea pandemiei, terapeuții noștri mergeau o dată pe săptămână cu beneficiarii la Dru Relax, unde făceau atât programe de hidroterapie personalizate și adaptate fiecărui caz în parte, cât și ședințe de înot adaptat, iar rezultatele erau vizibile.
Dacă ședințele de hidroterapie se realizau cu toți beneficiarii, ședințele de înot adaptat se realizau cu 6 tineri cu afecțiuni fizice, înscriși în proiectul european REAL- Reserve a Lane For the Disabled, cu scopul principal de a-i învăța să înoate, în funcție de posibilitățile fizice pe care aceștia le au. Tinerii participanți în proiect urmau să se antreneze săptămânal până în luna octombrie a acestui an, când ar fi trebuit să participe la un concurs international, organizat în Turcia.
Din păcate, datorită situației actuale la nivel mondial, întreaga activitate a fost suspendată.


Deși tuturor beneficiarilor le lipseste foarte mult atât partea de hidroterapie, cât și înotul adaptat, în momentul de față, aceste activități nu pot fi reluate. Chiar dacă bazinele exterioare s-au deschis publicului, noi am ales să nu reluăm aceste terapii, pentru a nu-i expune riscurilor pe beneficiari.
Terapeuții noștri au observant scăderea capacității fizice la toți beneficiarii și sunt de părere că, în momentul reînceperii activităților, acestea vor trebui reluate aproape de la 0.