1 Mai sub semnul responsabilității!

  • Tipărire


Până nu demult, Ziua de 1 Mai reprezenta un prilej de revedere a celor dragi și ieșire din cotidian. De această dată, însă, ordinea priorităților trebuie restabilită pentru a nu periclita efortul constant al ultimelor săptămâni de combatere a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus. România încă se află în stare de urgență și amenințările la adresa sănătății nu au dispărut.

Deși avem tendința să lăsăm garda jos, fie pentru că ne simțim privați de libertatea cu care eram obișnuiți, fie pentru că anunțarea relaxării măsurilor ne induce un sentiment de siguranță, vigilența încă trebuie să primeze. Evoluția relativ favorabilă a pandemiei în România, dar și în Maramureș, nu reprezintă altceva decât rezultatul prevenției și al responsabilității. Nu trebuie să uităm însă că ne-am unit forțele în fața unui inamic imprevizbil pe care, deocamdată, îl putem combate numai prin măsuri sporite de protecție.



Pentru a ne putea bucura, începând cu data de 15 mai, de debutul relaxării măsurilor impuse de autorități, anul acesta va trebui să renunțăm escapadele în natură și reuniunile de familie. Acțiunile prezentului dictează felul în care vor arăta săptămânile următoare, astfel că suntem direct responsabili de ceea ce ne rezervă viitorul.

Pentru ca viața să își poată relua cursul normal și pentru că sănătatea trebuie să primeze, de 1 Mai #stămacasă! Pentru noi, pentru cei dragi nouă și pentru întreaga comunitate.

Fac un apel la menținerea responsabilității de care maramureșenii au dat dovadă până în prezent și vă reamintesc că toate concesiile prezentului ne vor fi răsplătite prin depășirea cât mai rapidă a acestei provocări.