Dr. Dacian Juca a instruit toate secțiile din Spitalul Județean cu privire la îmbrăcarea și dezbrăcarea echipamentului de protecție în lupta cu COVID-19

  • Tipărire


Dr. Dacian Juca, medic specialist medicină de urgență, angajat în Unitatea de Primiri-Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” este cel care, de mai bine de două săptămâni, instruiește zilnic colegii de pe secțiile instituției medicale cu privire la modul în care se îmbracă și de dezbracă în mod corect echipamentul de protecție împotriva răspândirii infectărilor cu coronavirusul SARS-CoV-2.  
Dr. Dacian Juca a explicat că toate secțiile au fost anunțate din timp cu privire la prezentarea acestui element atât de esențial în lupta cu COVID-19, iar colegii săi au fost foarte receptivi și preocupați atât de siguranța personală, cât și a celorlalți pacienți cu care interacționează în activitatea medicală și sanitară de zi cu zi. La aceste prezentări au participat, de regulă, doi medici, doi asistenți, dar și personal auxiliar, iar instruirile au avut loc în holul Spitalului Județean de Urgență, pentru a fi păstrată și limita de distanțare socială impusă prin măsurile luate la nivel național.


”O prezentare a durat, în medie, între 40 și 60 de minute, fiecare instruire având două părți distincte dar foarte importante. Prima este partea de echipare a costumului, iar cea de-a doua face referire la dezechipare, pentru că aici apar cele mai multe probleme. La fiecare prezentare am subliniat că ambele etape, atât cea de îmbrăcare a costumului de protecție, cât și dezbrăcarea acestuia, trebuie să fie realizate în prezența unui alt coleg. Dacă echiparea nu este atât de dificilă, în 9 din 10 cazuri, dezechiparea fără ajutor duce imediat la contaminare. Cred că acest lucru s-a întâmplat în spitalale din țară unde avem colegi medici, asistente, infirmieri, ambulanțieri cu COVID-19 și asta încercăm să evităm, pe mai departe, în Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare”, a declarat dr. Dacian Juca, medic specialist UPU-SMURD.
Dr. Dacian Juca a subliniat faptul că, în unitatea medicală există suficiente costume de protecție, dar și măști FFP2 și FFP3, însă acestea trebuie folosite doar în situații special, respectiv în procedurile generatoare de aerosoli.

”În momentul echipării, cel care va intra la un pacient suspect sau cofirmat COVID-19 va avea în vedere dubla protecție a feței care înseamnă: mască, ochelari, bonetă, capelina de la costumul de protecție și, în față se pune viziera pentru a preveni contaminarea cu particule de la pacient. Totodată, este necesară dubla protecție a mâinii, care înseamnă, de asemenea, două perechi de mănuși. Echiparea se face în mediu curat, neexistând pași standard în acest sens. Trebuie avut în vedere ca echipamentul odată îmbrăcat să asigure maximum de confort în astfel de situații, deoarece odată îmbrăcat, acesta nu mai poate fi ajustat. Echiparea se face în prezența unei persoane care nu doar își ajută colegul să se îmbrace, dar poate să și verifice ca, în timpul echipării, echipamentul să nu fi suferit leziuni”, a precizat dr. Dacian Juca.
Medicul specialist din cadrul Unității de Primiri-Urgențe a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a declarat că, în tot acest proces, cel mai important element îl constituie dezechiparea care, spre deosebire de echipare, are pași standard și se realizează extrem de atent și fără grabă.
”Echiparea se face tot în două persoane, într-un mediu special desemnat, pentru a evita contaminarea suprafețelor din jur. Persoana care trebuie dezechipată stă nemișcată, în timp ce colegul va începe dezechiparea, de sus în jos, având în vedere punctele vitale, respectiv capul și mâinile. Nu vorbim despre un procedeu de viteză, ci se face câte o mișcare pe rând, calculată, fără a brusca materialul care se poate rupe și poate împrăștia stropi. Cel care efectuează efectiv dezbrăcarea va avea la rândul său un echipament standard de protecție compus din bonetă, ochelari și mască, două perechi de mănuși și botoșei de unică folosință, iar în cazuri opționale poate folosi viziera. Dacă toți pașii sunt respectați în mod corect, nimeni nu va fi infectat și nici nu există riscul de a contamina alți colegi sau alte spații”, a declarat dr. Dacian Juca.