ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MARAMUREŞ

  • Tipărire

 
     Acţiunea  „Ziua Porţilor Deschise” ocupă un loc important în cadrul manifestărilor organizate pentru sărbătorirea Zilei Jandarmeriei Române în judeţul Maramureş. Anul acesta JANDARMERIA MARAMUREŞ vă invită să îi treceţi porţile în 8 şi 9 aprilie la sediul din municipiul Baia Mare iar în data de 10 aprilie la sediul Detaşamentului de Jandarmi Sighetu Marmaţiei, incepand cu ora 10.00.  
    Devenită deja tradiţională, această activitate are ca scop apropierea de comunitate, dar şi  validarea locului şi rolului instituţiei jandarmeriei şi jandarmului în arhitectura societăţii actuale, ca instituţii fundamentale, profesioniste, aflate în slujba legii şi a cetăţeanului.

    La activitate sunt aşteptaţi elevii cu care jandarmii au colaborat pe linia prevenirii violenţei, şi nu numai. Drept pentru care în data de 8 aprilie sunt aşteptate grădiniţele şi clasele I –V, iar în data de 9 aprilie jandarmii vor organiza activităţi deosebite pentru elevii din clasele V – XII.