Tulburarea ordinii publice, în atenţia jandarmilor

  • Tipărire


În acest sfârşit de săptămână, Jandarmeria Maramureş a acţionat pentru menţinerea şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului nostru, executând misiunile specifice în zona de competenţă a inspectoratului.
    Astfel, în timpul desfăşurării misiunilor specifice, jandarmii din cadrul echipajelor de ordine publică au intervenit în cinci cazuri de tulburare a ordinii publice prin ascultarea de muzică la intensitate ridicată.
    Cele cinci cazuri au fost constatate pe raza municipiului Baia Mare, persoanele identificate fiind cu vârste cuprinse între 30 şi 49 de ani.

    După aplanarea situaţiilor create, situaţii au provocat nemulţumiri în rândul vecinilor celor în cauză, jandarmii au luat măsurile legale aplicând amenzi în valoare de  500 de lei şi trei avertismente scrise.
    În acest sens, Jandarmeria Maramureş reaminteşte cetăţenilor că tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00 - 08.00 şi 13.00 – 14.00, de către orice persoană, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect sau instrument muzical la intensitate mare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în valoare 500 şi 1500 lei.