Jandarmii Maramureşeni – ocrotitorii celor 12 copii din cadrul Casei de tip familial nr. 2 Baia Mare

  • Tipărire


Astfel, aşa cum Jandarmeria Română i-a ales drept patroni spirituali pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, personalul Jandarmeriei Maramureş a hotărât să devină ocrotitorii copiilor din cadrul Casei de tip familial nr. 2  Baia Mare, participând la o serie de acţiuni de binefacere organizate în sprijinul lor.
    Prima întâlnire cu copii a fost joi, 07 noiembrie a.c., când aceştia au primit articole de îmbrăcăminte. Vineri copiii au fost aşteptaţi la sediul Jandarmeriei Maramureş prezentându-le un exerciţiu demonstrativ efectuat de către jandarmii din cadrul Detaşamentului Mobil de jandarmi precum şi un exerciţiu cu câinii din dotarea unităţii.

    De asemenea copii au avut parte de o oră de recreere la locul de joacă „Clubul Magic” din incinta complexului băimărean, urmat fiind de servirea mesei iar începând cu ora 13.15, copii au vizionat un film special pentru cei de vârsta lor la cinematograful Cinema City.
    Jandarmeria Maramureş mulţumeşte celor ce au răspuns solicitării de a participa la acţiunea de caritate iniţiată de oamenii legii. Astfel, în acţiunea lor jandarmii au fost sprijiniţi de Cinema City Baia Mare, Clubul Magic, de societatea StitchArt Baia Mare precum şi de Hotelul Carpaţi Baia Mare.