The Best bookmaker bet365 Bonus

Suntem ceea ce mâncăm, când mâncăm și cum mâncăm


„Spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cine eşti”. (Jean Anthelme Brillat-Savarin)

„Eşti ceea ce mănânci”. (O veche filozofie indiană, Ayurveda)

Rezumat: Orice om rațional este preocupat de ceea ce poate face pentru a se bucura de o sănătate cât mai bună. Articolul de față prezintă o sinteză a celor mai importante principii de alimentație care conduc la realizarea acestui scop.

În țările bogate s-a ajuns deja în situația ca numărul celor care mor din cauza excesului de mâncare, al îmbuibării, să fie mai mare decât al celor care mor din cauza lipsei de mâncare.
De fapt, în țările dezvoltate nu mai există cazuri de oameni care să moară din cauză că nu au ce mânca.
În schimb, numărul persoanelor care au probleme din ce în ce mai grave, din cauza excesului de mâncare, al îmbuibării, este foarte mare și mereu în creștere.


Aceasta din cauză că gurmanzii îşi sapă singuri mormântul cu dinţii mâncând.
Materialul de faţă are scopul de a îndemna la un proces de reflecţie profundă asupra faptului că sănătatea şi viaţa noastră depinde, în mare măsură, 1) de ceea ce mâncăm, 2) de cum mâncăm şi 3) de când mâncăm.
O veche filozofie indiană, Ayurveda, spune că „Eşti ceea ce mănânci”, iar faimosul gastronom de origine franceza din secolul al 19-lea, Jean Anthelme Brillat-Savarin a lansat dictonul „Spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cine eşti”.
În acelaşi sens, Dr. Kirschner, în Live Food Juice, precizează că „Alimentele pe care le consumaţi determină în mod semnificativ longevitatea – sau cât de mult vă veţi bucura de viaţă şi cât de reuşită va fi viaţa pe care v-o faceţi singuri.”. (Dr. Kirschner, Live Food Juice)”.
În zilele noastre, marele pericol pentru sănătatea şi viaţa noastră este cauzat cel mai mult de faptul că noi înşine (
1) nu respectăm unele reguli elementare de alimentaţie raţională, și
2) nu suntem conştienţi de faptul că „Boala este cu mult mai scumpă decât menţinerea sănătăţii.” (Robert Morse, medic american, specialist în medicină naturistă şi iridologie).
Ajungem astfel la cruda realitate conform căreia „Jumătate din viaţă ne cheltuim sănătatea pentru avere, iar în cealaltă jumătate, cheltuim averea pentru sănătate.” (Voltaire) și „Medicii toarnă medicamente despre care nu ştiu mai nimic, cu scopul de a vindeca boli despre care ştiu şi mai puţin, în oameni despre care nu ştiu nimic.” (Voltaire).
Uităm că „Trebuie să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm.” (Moliere), şi că „Omul trebuie să mănânce pentru a trăi, nu să trăiască pentru a mânca.” (Benjamin Franklin).
Oamenii ignoră, iar statul permite, publicitatea mincinoasă şi agresivă prin care „Frumoase la vedere şi plăcute la mâncare sunt produsele care ne omoară.” (Biblia, Sfântul cuvios Eftimie), iar gastronomia, în loc să fie arta de a folosi hrana pentru a crea fericirea, a ajuns mijlocul prin care se câştigă banii pe seama sănătăţii populaţiei.
Ce mâncăm, când mâncăm și cum mâncăm ne influențează, decisiv, atât corpul, cât și mintea.
Masa de seară ar trebui servită până în ora 18, cu patru sau cinci ore înainte de a ne culca, pentru ca stomacul să ne fie gol atunci când începem să dormim.
Nerespectarea acestei „reguli de aur” este cauza care face ca numeroase persoane să ajungă supraponderale.
De fiecare dată când cineva serveşte masa după ora 18 ar trebui să se gândească și la faptul că „Pinguinii sunt rândunicile care au mâncat după 6 seara.” (Anonim)

Pentru ca procesul de digestie și de absorbție să decurgă cu efecte benefice maxime pentru organism este necesar să mestecăm fiecare îmbucătură de 30 – 50 de ori, până când mâncarea se transformă într-o pastă.
Dacă nu se mestecă temeinic, cea mai mare parte a mâncării pe care o consumăm se va elimina, fără a fi absorbită.
Dacă mesteci mai mult, beneficiile sunt numeroase și deosebit de importante, dintre care sunt de menționat: te simți mai plin din mai puțină mâncare; foamea va dispărea cu mai puțină mâncare; are loc o foarte bună digerare și absorbție hranei; crește gradul de detoxificare intracelulară; enzimele de revitalizare lucrează din plin etc.
Fructele trebuie consumate cu 30 – 40 de minute înainte de masă. Fructele consumate după masă vor aduce un aport excesiv de carbohidrați, ceea ce va produce creșterea greutății corporale.
Fructele, ca și legumele și zarzavaturile consumate, trebuie să fie locale, pe baza concepției că organismul nostru și mediul în care trăiește sunt inseparabile.
Alimentația trebuie să se bazeze pe 85% alimente de origine vegetală și 15% alimente de origine animală, nu mai mult de 80 - 120 de grame pe zi.
În unele studii se recomandă un necesar de proteine de aproximativ de un gram de proteine per un kilogram de greutate corporală.
Între mese nu mai trebuie mâncat nimic, cu excepția fructelor.
Adulții ar trebui să bea apă în cantitate de 2,5% din greutatea corpului lor, dintre care circa: 250 - 750 de mililitrii dimineața, după trezire; 500 - 750 de mililitrii de apă înainte cu o oră de masa de prânz; 500 - 750 de mililitrii de apă înainte cu o oră de masa de seară.
Această apă va umple o parte din stomac și va diminua pofta de mâncare.
În timpul mesei trebuie evitat să bem apă din cauză că aceasta va dilua enzimele digestive din stomac, făcând dificilă digerarea și absorbția hranei.
Apa nu poate fi înlocuită de alte lichide.
Atunci când consumăm alte fluide decât apa, cum ar fi ceai, cafea, băuturi carbogazoase și bere, nu efectuăm o hidratare a corpului, ci, dimpotrivă, o deshidratare (aceste lichide jefuiesc celulele și sângele de apă).
 Între post și longevitate s-a dovedit că există o corelație, în sensul că oamenii care respectă posturile se bucură de o sănătate și de o longevitate mai bună.
Studiile științifice au demonstrat, în unanimitate, că oamenii care mănâncă mai puține calorii sunt și mai sănătoși și trăiesc mai mult.
La fel s-a demonstrat că „foamea până când stomacul ajunge să fie gol” este foarte sănătoasă.
Postul cu „foamea până când stomacul ajunge să fie gol” se poate realiza zilnic, timp pe circa 14 - 15 ore, (1) între ultima masă de seară, care trebuie să fie în jur de ora 17:30 și (2) până la masa de dimineață, din jurul orelor 7:30 – 8:00.
Prin acest mini-post se obțin importante efecte benefice, exprimate prin autocurățarea celulară, detoxificarea din celulele corpului, eliminarea substanțelor toxice din organism etc.
În condițiile în care abordezi foamea cu o atitudine pozitivă, ca un lucru benefic pentru sănătate, te vei obișnui cu acest mini-post și nu va mai fi o problemă să-l ții.
Eu personal m-am obișnuit cu acest mini-post de mai mulți ani și îl țin zilnic, fără ca dimineața să mă simt ca un om care a suferit de foame.
Mai greu a fost până când mi-am cultivat în minte ideea că această mini-înfometare este un lucru foarte benefic pentru sănătate, că pe perioada acesteia intră în acțiune detoxificarea intracelulară și că enzimele de revitalizare lucrează din plin.
Cu toate că persoanele care nu se hrănesc sănătos sunt conştiente de acest lucru, ele se gândesc numai la ospeţe bogate, deşi îmbuibarea le îmbolnăveşte şi le întunecă mintea.
Horațiu, (65 î.Hr. – 8 î.Hr.), care a fost unul din cei mai importanți poeți romani din „perioada de aur” a literaturii romane, a avertizat, cu peste 2.000 de ani în urmă, asupra faptului că (1) sănătatea şi fericirea fiecăruia depinde, în foarte mare măsură, de ce mănâncă, cum mănâncă şi când mănâncă fiecare, şi (2) îmbuibarea, în special de la ospeţele bogate şi frecvente, este foarte periculoasă pentru sănătate şi viaţă.
„Corpul împovărat de viciile de aseară apasă greu asupra sufletului şi ţintuieşte la pământ scânteia divină a minţii”. (Horatius, Satirae, 2, 2, 79 sqq). În context:
„Aduceţi-vă aminte, ce bine vă simţiţi
Pe când stăteaţi la masă hrăniţi, nu îndopaţi.
Dar azi, atâtea feluri, ba fierte, ba prăjite,
Atâtea scoici, cu sturzii de-a valma înghiţite,
Atâtea dulci bucate, stomacul tău prea plin
În fiere le preschimbă şi scurgeri de venin.
Priveşte-ţi musafirii cu cât nesaţ mănâncă,
Şi cât de galbeni pleacă!
Mai poartă-n burtă încă
Mâncărurile de-aseară şi-ngreunaţi cum sunt
Scânteia sacră-a minţii o-ngroapă la pământ.”

Pentru că sănătatea reprezintă nouă zecimi din orice fericire, iar uneori chiar 100%, frecvent s-a ajuns în situaţia ca numeroşi cerşetori să fie mai sănătoşi şi mai fericiţi decât unii regi, şi aceasta pentru că „pe cerşetori foamea ia făcut să fie sănătoşi”, iar „pe regi îmbuibarea ia îmbolnăvit, le-a întunecat mintea şi le-a produs moartea”.
Și Pitagora, în urmă cu circa 2.500 de ani, în „Legile morale şi politice”, a ţinut să atragă atenţia, atât pentru fiecare cetăţean, cât și pentru conducerea statului, asupra necesităţii „unei alimentaţii raţionale”, asupra „unei strategii a conducerii statelor în domeniul sănătăţii”, precum și prin următoarele citate: „Prea multă hrană te face să fii necioplit; cu prea puţină înnebuneşti”. Aceste extreme se ating tot mai mult în lumea de astăzi. „Popor. Nu încredinţaţi conducerea statului bărbaţilor ce au mai mult pântece decât cap”. Pretenţii irealizabile în ziua de azi în care „conducerea statelor este dominată de bărbaţii ce au mai mult pântece decât cap”, și care „lucrează «numai cu limba»”, o altă avertizare făcută de Pitagora prin citatul „Nu e lucru curat cu oamenii care lucrează «numai cu limba»”. Soluţia propusă de Pitagora: „Popor! Crimele şi nenorocirile ce ţi se întâmplă sunt rodul unei proaste rânduieli; rânduielile proaste sunt urmarea firească a suferinţelor pe care le înduri. Caută-ţi legiuitori de-ajuns de iscusiţi ca să te scoată din acest cerc vicios.” Amin!!!
Arthur Schopenhauer a exprimat în mod strălucit adevărul axiomatic conform căruia (Sublinierile îmi aparţin) „Fericirea noastră se bazează exclusiv pe sănătate”, iar sănătatea depinde de ce mâncăm, când mâncăm şi cum mâncăm, fapt pentru care trebuie să ne hrănim sănătos, nu cu îmbuibarea care ne îmbolnăveşte, ne întunecă mintea şi ne produce moartea ! „Nouă zecimi, cel puţin, din fericirea noastră se bazează exclusiv pe sănătate. Căci în primul rând buna noastră dispoziţie de ea depinde. Acolo unde sănătatea este prezentă, circumstanţele cele mai neplăcute şi cele mai potrivnice par mai uşor de suportat decât cele mai fericite în care sănătatea proastă ne face morocănoşi şi neliniştiţi. Să comparăm modul de a privi aceleaşi lucruri în zilele cu sănătate şi bună dispoziţie faţă de cele cu sănătate şubredă. Ceea ce ne face fericiţi sau nefericiţi este nu ceea ce lucrurile sunt în contextul aparent al experienţei, ci ceea ce sunt ele în cadrul concepţiei pe care o avem. Prin urmare, sănătatea şi buna dispoziţie care le însoţesc pot ţine loc de orice, dar pe ele nimic nu le poate înlocui. La urma urmei, e imposibil să ne bucurăm de orice fericire aparentă fără sănătate şi prin urmare aceasta e absentă la omul copleşit de boală. Cu ea, totul e sursă de plăcere: de aceea un cerşetor sănătos e mai fericit decât un rege bolnav. Nu e deci lipsit de sens că ne întrebăm reciproc cum ne simţim şi nu altceva şi ne urăm sănătate, căci ea reprezintă nouă zecimi din orice fericire. Rezultă de aici că e cea mai mare nebunie să ne sacrificăm sănătatea, oricare ar fi motivul: să dobândim bunuri, să devenim savanţi, pentru glorie, avansare profesională, şi chiar pentru bucuriile lui Venus  şi plăcerile fugare. Din contră, totul ar trebui să i se subordoneze.” (Arthur Schopenhauer. 50 de reguli de viaţă. Arta de a fi fericit. Regula de viaţă nr. 32).
Papa Francisc, în înţelepciunea-i caracteristică, a ţinut și El să atragă atenţia oamenilor asupra faptului în care trebuie să mănânce: „Fapte incontestabile ale fericirii: Mâncați mâncarea ca și cum ar fi medicamentul, altfel ar trebui să vă luați medicamentul ca și cum ar fi alimente.” (Papa Francisc)
Biblia conţine și ea numeroase şi preţioase învăţături despre cum să ducem o viaţă raţională, inclusiv prin modul în care să ne hrănim, dintre care amintesc:
„Şi Dumnezeu a zis: »Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră«.” (Facerea, 1.29)
 „Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare, şi şed până târziu noaptea şi se înfierbântă de vin!” (Biblia, Isaia 5.11)
„Vai de cei tari când este vorba de băut vin, şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari; care scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi!” (Biblia, Isaia 5.22,23)
„Iar dacă tu ai prevenit un păcătos să se abată de la calea lui şi el nu s-a abătut, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai mântuit viaţa.”  (Biblia, Ezechiel 33. 9)
„Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.” (Luca 12:22-23)
„Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne.” (Biblia, Proverbele. 23.20)

„Cine are minte, să ia aminte!”
                                            „Cine are urechi de auzit să audă”. (N. T., Luca, 8.3)
                                                                                                                        Amin!!!

Bibliografie

Cărţile de foarte mare utilitate care, efectiv şi în mod real, ne schimbă viaţa, ne ajută să adoptăm un regim de viaţă sănătos, să prevenim și să tratăm numeroase boli, inclusiv dintre cele mai grave.
1. Hiromi SHINYA. „Enzima Miracol”. 208 de pagini.
2. Hiromi SHINYA. „Factorul Microbian”. 208 de pagini.
3. Hiromi SHINYA. „Enzima Întineririi”. 152 de pagini.
Aceste trei cărți ale lui Hiromi SHINYA sunt cu adevărat excepționale, fapt pentru care ar trebui citite de fiecare persoană care este preocupată serios de sănătatea sa.
4. Daniel Reid. „Ghid complet de medicină chinezească. De la un regim de viaţă sănătos la prevenirea şi tratarea bolilor”. Editura Polirom, 2014. 408 pagini.
5. Dr. Mitchell L. Gaynor. „Terapia genetică pentru sănătate şi longevitate. Cum schimbăm predispoziţia genetică pentru anumite boli cu ajutorul dietei şi al stilului de viaţă”. Conţine peste 100 de reţete.
6. Robert Morse, medic american, specialist în medicină naturistă şi iridologie. „Să trăim sănătos fără toxine”, Editura Paralela 45, Piteşti, ediţia a III-a, 2009.
7. Bradley J. Willcox, M.D. D. Craig Willcox, Ph. D. Makoto Suzuki, M. D. „Secretul longevităţii. Programul Okinawa”. Traducerea din limba engleză de Radu Timnea. Editura Paralela 45.



Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro