TSD Maramureș stabilește strategia alegerilor europarlamentare cu liderii PSD

  • Tipărire


La sfârșitul săptămânii trecute, tineretul social-democrat din Maramureș condus de președintele Flaviu Bălan s-a întâlnit în Oncești, alături de nume grele de la vârful partidului, pentru a stabili strategia de abordare a alegerilor parlamentare care vor avea loc la finalul lunii mai 2019. Gazda lor a fost primarul comunei Oncești, Matei Godja.
    Cea mai importantă prezență în mijlocul TSD Maramureș a fost cea a ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, care s-a aflat pentru două zile într-o vizită de lucru în județul nostru. Ministrul a venit cu vești bune pentru Maramureș, anunțând investiții dintre cele mai importante pe râurile și punctele critice din județ. Totodată, oficialul guvernamental a prezentat bugetul care a fost stabilit, pentru anul 2019, județului nostru și a arătat că este cel mai mare buget la nivel național. Mai mult, suma acordată Maramureșului în acest an este echivalentă cu suma totală acordată județului în ultimii trei ani, de către acest minister.


    La întâlnirea tinerilor social-democrați au fost prezenți senatorul  PSD Liviu Marian Pop și deputatul PSD Gheorghe Șimon, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea, dar și Crina Chilat, candidatul PSD Maramureș aflat pe lista națională a social-democraților pentru alegerile europarlamentare. Discuțiile au fost interactive și extrem de eficiente, cei mai tineri ascultând cu mare atenție sfaturile membrilor cu vechime în Partidul Social-Democrat Maramureș. S-a discutat despre Programul de Guvernare al PSD și despre măsurile pozitive care au fost luate în ultima perioadă, despre felul în care toate aceste informații trebuie să ajungă la fiecare cetățean al Maramureșului, pentru o corectă informare. Liderul TSD Maramureș, Flaviu Bălan a arătat că astfel de team-building-uri ajută la sudarea unei echipe, iar tinerii social-democrați vor avea și alte întâlniri informare, care sunt extreme de apreciate de către toți participanții.
    ”TSD Maramureș a stabilit o întâlnire informală pentru a discuta, într-un cadru cât mai relaxat, strategia noastră pentru alegerile europarlamentare. Mulțumesc pentru prezență liderilor PSD Maramureș care au ales să fie în mijlocul nostru și să ne ofere sfaturi despre cum să abordăm această campanie electorală. Ne-am bucurat ca, alături de parlamentarii județului și de reprezentanții din Guvernul României, să o avem alături și pe Crina Chilat, candidatul eligibil al Maramureșului pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare. Tinerii social-democrați maramureșeni i-au promis întregul sprijin și vom dovedi, încă o dată, că generația actuală este o generație care are un cuvânt de spus în politică”, a declarat președintele TSD Maramureș, Flaviu Bălan.