Vaccinarea împotriva COVID-19 între libertate și îndatorirea morală de a ne vaccina. Cadrele didactice sunt condiționate să se vaccineze?

  • Tipărire


•    Doar 47,5% dintre cadrele didactice și-au exprimat opțiunea de a răspunde pro vaccinare;
•    Cadrul legislativ existent nu impune niciunei persoane obligația de a se vaccina, în această situație regăsindu-se și cadrele didactice;
•    În viitor nu este exclus să ne așteptăm la noi modificări legislative cu privire la campania împotriva COVID-19.

CLUJ-NAPOCA, 4 Februarie 2021: Pandemia COVID-19 declarată oficial în acest fel în cursul lunii martie 2020 de către Organizația Mondială  a Sănătății a pus umanitatea în fața unor noi provocări și a schimbat sfera de interes a statelor în mod radical. Astfel, alocarea de resurse umane și financiare implicate în combaterea pandemiei este fără precedent, intenția fiind aceea de a diminua într-un interval de timp cât mai scurt consecințele nefaste ale acestui virus extrem de periculos și neiertător cu viețile noastre.



Principala problemă care s-a pus în lupta împotriva acestei boli virulente a fost legată de obținerea unui vaccin eficient și sigur, menit să răspundă nevoilor sociale și care să permită într-un final societății civile, din orice țară afectată de acest virus, revenirea la un mod firesc de desfășurare a activităților curente.

În luna decembrie 2020, Comisia Europeană a anunțat printr-un comunicat că autorizează primul vaccin anti-COVID-19 produs de companiile farmaceutice Pfizer și BioNTech, a căror distribuție către toate statele interesate ar trebui să se realizeze în intervalul de timp decembrie 2020 - septembrie 2021.

Comisia Europeană în acest sens impune statelor membre ale Uniunii Europene să stabilească o strategie clară de distribuire și efectuare a acestui vaccin în rândul populației civile cu obligația imperioasă de a stabili categoriile de persoane care vor beneficia cu prioritate de vaccinul autorizat la nivel european.

În acest context, Guvernul României a adoptat la nivel național Hotărârea de Guvern nr. 1031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, prin care stabilește, la subcapitolul 2 lit. C din Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România, anexă la actul normativ menționat mai sus, categoriile de persoane care vor beneficia prioritar de administrarea vaccinului.

În clasa I au fost încadrați lucrătorii din domeniul sănătății și social – sistem public și privat. Iar în clasa a II-a cei care fac parte din populația la risc respectiv lucrătorii care desfășoară activități în domenii - cheie, printre care se regăsește și personalul din unitățile de învățământ și creșe.

În ceea ce privește personalul din unitățile de învățământ, Ministerul Educației și Cercetării a realizat un sondaj al cărui rezultat a fost publicat în 15 ianuarie 2021 pe site-ul oficial al ministerului și care verifica disponibilitatea cadrelor didactice din toate mediile (preuniversitar/universitar) de a se vaccina împotriva noului coronavirus. Conform declarației oficiale s-a precizat că un număr de 167.977 de persoane dintr-un total de 353.261 de persoane (cadre didactice titulare/asociate) au răspuns afirmativ disponibilității de a se vaccina. Potrivit comunicatului ministerului, acesta a lansat o a doua sesiune de interogare disponibilă de la 16 ianuarie 2021-01 februarie 2021, pentru a oferi posibilitatea și celor care nu au răspuns să-și exprime opțiunea.

Noutatea vaccinului recent lansat pe piață a dat naștere unor controverse în ceea ce privește siguranța și eficacitatea acestuia, inclusiv în rândul cadrelor didactice, motiv pentru care doar 47,5% și-au exprimat opțiunea de a răspunde pro vaccinare.

Întrebarea care s-a pus pe buzele tuturor, inclusiv în rândul cadrelor didactice este dacă vaccinarea este obligatorie sau poate deveni obligatorie?! Cu privire la această întrebare ne-am propus să răspundem în prezentul articol analizând cadrul legislativ existent în prezent.

Astfel, potrivit Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 adoptată în România prin Hotărârea de Guvern 1031/2020 se prevede că: „4.Vaccinarea împotriva COVID-19 în România va fi implementată prin mecanismul stabilit la nivelul Comisiei Europene şi în acord cu legislația şi protocoalele medicale existente. Pentru a atinge scopul şi obiectivele prezentei strategii, vaccinarea împotriva COVID-19 în România va fi gratuită şi voluntară, urmând etapele vaccinării şi ținând cont cu stricteţe de grupurile prioritare.”

“Cadrul legislativ existent nu impune niciunei persoane obligația de a se vaccina, în această situație regăsindu-se și cadrele didactice. La nivelul Ministerului Educației și Cercetării s-au luat doar măsuri administrative de interogare a personalului didactic cu privire la disponibilitatea de vaccinare precum și obligația impusă unităților de învățământ de a stabili personalul adecvat pentru realizarea programărilor în vederea vaccinării. Oficialii din minister îndeamnă totuși cu titlu de recomandare ca toate cadrele didactice să aibă încredere în campania de vaccinare, să se informeze doar din surse oficiale și să opteze pentru vaccinarea împotriva COVID-19.” este de părere Nona Bele, avocat Iordăchescu & Asociații.

Ca o primă concluzie, în prezent vaccinul rămâne la stadiul de opțiune sau facultate, pentru orice categorie de persoane stabilită de actul normativ menționat mai sus. De asemenea, la momentul actual ne este imposibil să preconizăm în viitor o eventuală obligație de a ne vaccina. Totul va depinde de evoluția pandemică și de numărul de persoane disponibile să se vaccineze.

Îndatorirea morală a fiecărei persoane inclusiv a cadrelor didactice de a opta pentru vaccin este o chestiune care deocamdată se analizează la nivelul conștiinței fiecăruia fără a exista consecințe concrete în ceea ce privește opțiunea noastră.  Este evident că acest lucru va influența și reluarea activităților didactice în regim obișnuit, dar deocamdată oficialii ministerului informează că deschiderea unităților de învățământ nu este condiționată de vaccinarea profesorilor.

La nivel internațional, se observă că majoritatea statelor au inclus în categoria persoanelor care pot beneficia cu prioritate de vaccin și cadrele didactice. Cu toate acestea, în prezent nu există o statistică clară care să arate disponibilitatea acestora de a se vaccina. În presă se regăsesc doar cazuri izolate care își exprimă opinia pro sau contra campaniei de vaccinare.

“La momentul actual situația analizată este în plină desfășurare, statisticile sunt abia la început, astfel încât în viitor nu este exclus să ne așteptăm la noi modificări legislative cu privire la campania împotriva COVID-19.” încheie Av. Nona Bele.