Izolarea obligatorie pentru simptomatici într-o unitate sanitară. Analiza excepţiei de neconstituţionalitate a Avocatului Poporului

  • Tipărire


Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic dă naștere unor numeroase discuții, fiind subiectul unor critici consistente. În această ordine de idei, la data de 7 august 2020, a fost înregistrată în fața Curții Constituționale a României o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de către Avocatul Poporului, având ca obiect dispoziţiile art. 8 alin. (3)-(9) din legea menționată, cu referire la sintagma izolarea într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, şi dispozițiile art. 19 ce reglementează detaşarea personalului medical, paramedical şi auxiliar.

Neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 8 alin. (3)-(9)

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că măsura izolării într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare din cuprinsul art. 8 alin. (3) – (9) este constituţională exclusiv în măsura în care aceast tip de izolare se impune ca măsură de ultim resort.

În acest sens, se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 458/2020 a Curţii Constituţionale, care a statuat referitor la măsura internării obligatorii în sensul că aceasta reprezintă ultima opţiune la care autorităţile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a răspândirii unei boli transmisibile, aspect ce implică reglementarea şi a altor măsuri de o severitate mai scăzută, care să fie aplicate, dacă sunt suficiente.

În mod just, s-a subliniat că în ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (5) din Legea 136/2020 – izolarea într-o unitate sanitară, legiuitorul nu operează nicio distincţie raportat la gradul de severitate a măsurii dispuse ci decide să analizeze strict gradul de contagiozitate a bolii. Prin urmare, în situaţiile în care din informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate rezultă că se impune izolarea într-o unitate sanitară, nu este posibilă dispunerea unei măsuri precum izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată.

În concluzie, se arată că instituirea izolării într-o unitate sanitară ori ataşată acesteia se realizează direct prin efectul legii în toate ipotezele în care este confirmată o persoană cu o boală înalt contagioasă.

“Avocatul Poporului invocă astfel în mod corect încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, ce reglementează efectele deciziilor Curții Constituționale asupra actelor normative declarate neconstituționale, raportat la nerespectarea Deciziei nr. 458/2020, în optica căreia, o astfel de măsură se impune doar ca ultima ratio, după ce se efectuează o analiză de proporţionalitate raportat la posibilitatea şi eficacitatea instituirii unei măsuri mai puţin restrictive. Mai mult, dispozițiile criticate ar aduce atingere libertăţii persoanei şi ar determina o limitare a accesului liber la justiţie, drepturi consacrate de art. 23 respectiv art. 21 din Constituție.” afirmă Ruxandra Barbu, avocat Iordăchescu & Asociații.

Criticile aduse actului normativ menționat sunt pertinente, în condițiile în care este evident că expectanţele respectării dreptului la libertate al persoanei sunt indubitabil spulberate atât prin maniera de reglementare a dispoziţiilor art. 8 alin. (3)-(9) din Legea 136/2020 cât şi prin conținutul normei de aplicare a legii, respectiv Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1309 din 21 iulie 2020, care stabileşte în aceeaşi manieră dispunerea obligatorie, prin efectul legii, a măsurii de izolare spitalicească ori într-o locaţie alternativă acesteia a persoanelor simptomatice, fără a reglementa posibilitatatea medicilor, direcţiei de sănatate publică sau judecătorilor de a dispune aplicarea unei forme mai puţin severe de izolare, precum izolarea la domiciliu. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. c din Ordinul menţionat, după ce are loc evaluarea clinică şi paraclinică în urma căreia sunt confirmaţi ca fiind infectaţi cu un agent înalt patogen de o contagiozitate crescută, doar asimptomaticii pot fi izolaţi la domiciliu sau la o altă locaţie declarată.

“Pe de altă parte, îmbrățișăm și critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Legea fundamentală privind efectivitatea accesulului liber la justiţie, în condițiile în care persoanele ce suferă de o boală cu un grad crescut de contagiozitate pentru care izolarea într-o unitate sanitară se impune ope legis, pot exercita doar acţiune în anulare împotriva deciziei Direcției de Sănătate Publică de confirmare a izolării pentru o durată de 48 de ore, potrivit art. 16 din Legea nr. 136/2020.” continuă Av. Ruxandra Barbu.

Prin urmare, raportat la instituirea respectiv neinstituirea măsurii de izolare pentru 48 de ore într-o unitate sanitară, judecătorul poate pronunţa exclusiv una dintre următoarele două soluţii:
– anularea deciziei de confirmare a măsurii izolării într-o unitate sanitară ori locaţie alternativă, respectiv
– anularea deciziei de infirmare a măsurii izolării într-o unitate sanitară ori locaţie alternativă.

Aşadar, dată fiind reglementarea expresă a obligativităţii acestei izolări tip, instanţa competentă este ţinută să pronunţe una din soluţiile de mai sus şi nu va putea efectua un examen de proporţionalitate raportat la severitatea acestei izolări în cadrul unei unităţi sanitare, întrucât legiuitorul a interzis expres dispunerea unei măsuri precum izolarea la domiciliu sau într-o locaţie declarată, în cazul patologiilor înalt contagioase, indiferent de gradul de severitate a simptomelor persoanei infectate.

“Ne raliem opiniei exprimate de către “arhitectul” excepţiei, conform căreia, prin decizia legiuitorului de a nu reglementa posibilitatea de a se dispune şi o măsură de izolare mai puţin severă (la domiciliu/altă locaţie), statul eşuează atât în obligaţia sa de a apăra sănătatea publică (prin punerea în libertate a unei persoane contagioase, fără aplicarea unor restricţii domiciliare, în situaţia infirmării măsurii izolării într-o unitate sanitară), cât şi în obligaţia constituţională de a reglementa măsura izolării obligatorii ca măsură de ultim resort.”  Av. Ruxandra Barbu