De ce nu zâmbesc românii?

  • Tipărire

 Ipocrizia a ajuns la cote inimaginabile în Săptămâna Luminată. Văd că parlamentarii români, după Sfintele sărbători se îngrijesc doar de soarta lor şi îşi calculează pensii speciale (vezi proiectul Daia). Deci, pe lângă pensiile pe care unii le primesc deja fiind pensionari, vor primi şi pensii speciale în funcţie de mandatele pe care le-au avut în Parlamentul României, aceasta putând ajunge la 5 ooo lei !
        O altă chestiune, şi nu o spun din răutate sau invidie, puterea judecătoarească şi executivul au nişte salarii de zeci de ori mai mari decât cei din administraţie, sănătate (medici şi asistente medicale), educaţie, asistenţă socială, de „dragul” şi cu condiţia ca având aceste salarii să nu fie coruptibili.

Aşa se spunea atunci când aceştia şi-au negociat salariile! Şi ce să vezi? Când te uiţi cine sunt în penitenciarele româneşti vezi că tot ăia cu salarii nesimţite, cu maşini luxoase, cu vile prin toată lumea şi conturi în euro aşijderea, poposesc la Rahova, Jilava şi au tupeul să se plângă de condiţiile de acolo. Atâta timp cât nu li se confiscă averea dacă au obţinut-o prin şpăgi, licitaţii trucate şi alte matrapalzâcuri, tot circul acesta mediatic n-are nici un rost pentru români şi România. E apă de ploaie, cum ar zice tatăl meu.
        Deocamdată ce este cert şi se vede de pe Lună este că nivelul de trai din România  este pe penultimul loc în Comunitatea Europeană, dar cu preţuri la produse mai ceva ca în Anglia sau Polonia. Apoi mai vedem că „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă”, fie că fac vorbire la cei care îngrijesc bătrânii prin Italia, cei care culeg lămâi şi portocale în Spania, la văcarii şi oierii din Portugalia, Austria sau Irlanda, la lucrătorii în construcţii din Germania şi româncele tinere din vitrinele cluburilor de noapte, cu lumină roşie din Olanda, Belgia, Austria sau Germania.
       Cred că atât preşedintele din ultimii zece ani dar şi actualul, care înafară de a merge la biserică, tenis, în Germania dragă lui, cât şi clasa politică de după 1990 au vândut România la preţ redus. Ba ne-am şi cocoşat prin ei în faţa organismelor europene care îşi urmăresc doar interesul propriu.
      Visul de a avea pensii şi salarii ca în Occident, realişti fiind, părinţii mei octogenari n-o să mai prindă, dar ce este trist e faptul că nici fiul meu de 26 de ani nu crede că vom ajunge vreodată la salariu ca-n ţările occidentale. Nici măcar el ! Asta-i tragedia românească, pentru că dacă te întâlneşti cu un tânăr şi-l întrebi ce-ţi lipseşte, acesta răspunde: „O altă ţară, un alt viitor!” Majoritatea tinerilor n-au casă, stau cu părinţii, nu lucrează şi muncesc pe unde pot pe salariul minim şi fără carte de muncă. Trebuie odată şi odată ca şi clasa politică să se trezească la realitate. Dar ei doresc pensii speciale! Poate că ar fi cazul ca românii să se trezească. Deocamdată e vremea fanarioţilor români din PD-L, PSD, PNL, UNPR, PC şi UDMR. Nu-i aşa, Attila Marko?!