Platile cash, LIMITATE la 2.000 de lei pe zi!

  • Tipărire


Guvernul a pregatit o ordonanta prin care plafoneaza platile in numerar intre persoane juridice. Concret, operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi fară personalitate juridică de la/către oricare din aceste categorii de persoane, se vor realiza numai prin instrumente de plată fără numerar.

În categoria persoanelor juridice la care se refera actul normativ nu sunt incluse instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare şi entităţile care efectuează operaţiuni de schimb valutar, definite potrivit legii.        

Se vor mai putea efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar numai în limita unui plafon zilnic de 2.000 lei de la o persoană. In acelasi timp, încasările efectuate de către magazinele de tipul Cash&Carry, care sunt organizate  şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, de la persoanele juridice se pot face în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.

Derogari

 Plafoanele limită prevăzute de prezenta ordonanţă nu se aplică pentru o serie de operaţiuni. Este vorba de depunerile în conturile persoanelor juridice, deschise la instituţiile de credit.  Cheltuielile de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute, efectuate în acest sens, au si ele derogare.

La fel se intampla si cu achitarea în numerar a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor şi a altor obligaţii datorate bugetului general consolidat al statului sau retragerile de numerar din conturi deschise la instituţiile de credit pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal. De un regim asemanator au parte si sumele eliberate în numerar de ATM –uri.

Alte reglementari

Pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 2.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul magazinelor de tipul Cash&Carry şi în cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată  astfel: 2.000 lei, respectiv, 10.000 lei în numerar, sumele care depăşesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin alte modalităţi de plată fără numerar.

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoane fizice, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi şi alte operaţiuni de încasări şi plăţi, se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii  mai mari de 10.000 lei .

Atentie la amenzi!

Nerespectarea prevederilor de mai sus  constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 4.500 lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezenta ordonanţă se efectuează de către organele Ministerului Finanţelor Publice, conform competenţelor.

http://www.curierulnational.ro/Economie/2014-01-24/Platile+cash,+LIMITATE+la+2.000+de+lei+pe+zi!