OBICEIURILE ANULUI NOU (I)

  • Tipărire


Obiceiurile Anului Nou sunt cele practicate în perioada de timp cuprinsă între 24 decembrie - 7 ianuarie şi sunt legate în special de sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou, având o mare bogăție folclorică. Aceste obiceiuri pot fi grupate în două mari categorii : COLINDE şi URĂRI, şi TEATRU POPULAR (religios şi laic).
        Unii dintre folclorişti (G. Cucu, AL. Viciu şi S. Drăgoi au împărțit colindul în două mari categorii :
        a). COLINDE RELIGIOASE, care au ca subiect principal naşterea, botezul, patimile lui Iisus Hristos (acestea descriind raiul şi iadul, precum şi diferiți sfinți, având la bază, fie o origine populară, fie una livrescă) ;
        b). COLINDELE SOCIALE, care au elemente preluate, fie din balada voinicească, fie din legendele solare (mituri),
precu şi anumite tradiții sau urări.


        Folcloristul Sabin Drăgoi descoperă două mari categorii de colinde : a). Colinde de origine pâgână (lumească), pe care le numeşte propiu-zise (cu elemente de legendă şi baladă) ; b).Colinde de stea sau colinde de origine creştină.
        Ocupându-se de valoarea literară a colindelor, G. Călinescu arată că ele aparțin într-un fel artei dramatice, fiind nişte declamații cărora melodia le atinge considerabil cromatismul de frescă, şi totdeodată epicii, fiind balade şi basme laolaltă, închipuiri şi peripeții fantastice al căror erou este gazda care urmează să(i) cinstească pe colindători cu colaci şi vin. Peisajul colindelor se depărtează de cel agrest şi umil, ia proporții fastuoase, bizantin - imperiale. Gazda e închipuită, encomiastic, a locui într- un adevărat palat ".
        Flăcăul este înfățişat ca un adevărat erou de baladă plecat în căutarea frumoasei iubite: " Prin trei cei codri mari verzi / Pare soare că răsare / Nu e soare răsărit / E (cutare) împodobit / Pe un cal bun cam dibidiu / De înşelat şi
de-nfrânat / Cum e bun de încălecat / Cu ciortan de aur / Şade-n apă până-n sapă / Şi-n potmol până-n genunchi / Şi se joacă cu turcii / Cu turcii şi cu francii / Să-i dea turcii vadurile / Şi francii corăbiile / Ca să treacă-n ceea parte / Ceea parte cu Banat / Că sunt sate mai bogate / Şi sunt fete mai frumoase".
        În general, motivele şi temele colindelor sunt foarte variate. Sunt foarte interesante colindele care au motive cosmogonice, motivul mioritic, tema metamorfozelor, teme vânătoreşti etc. Putem deosebi şi câteva forme principale de colinde, cum ar fi : colindele de zori, colindele de juni (forme care se apropie de urarea Pluguşorului), şi colindele de copii.
        În unele dintre ele, întâlnim lupta cu leul, un elogiu adus eroului liric şi bărbăției lui. În concepția străveche, leul reprezenta o forță potrivnică binelui. În lupta eroului liric cu acest animal, câştigă de fiecare dată, eroul, spre satisfacția celor care interpretează precum şi a ascultătorilor.
        Motivul mioritic îl aflăm frecvent, nu numai în colindele cu temă păstorească, ci şi în celelalte colinde. Mama bătrână în căutarea fiului ei comunică de fapt cu portretul tânărului voinic : " Voi,  voinicilor, / Voi, vitejilor, / Eu v-aş întreba / Să- mi spuneți ceva / De-al meu drăguț fiu. / Voinicii d-auzeau / Sta şi răspundea : / Măicuță drăguță, / Pe acest voinicel / Nu-i de a-l cunoaşte / Nalt şi sprâncenat / Înspicat de vărsat / Fețişoara lui / Spuma laptelui / Ochişorii lui / Două muri de câmp / Coaptă la pământ / Ne ajunsă de vânt / Coaptă la răcoare / Ne ajunsă de soare / Sprâncenele lui pana corbului / Mustăcioara lui / Spicul grâului / Căluşelul lui, / Puiul zmeului  . . . " şi aşa mai departe.