The Best bookmaker bet365 Bonus

Doi poeţi, Ioan Romeo Roşiianu & Iustinian George Paiuc şi o carte excepţională – „Prizonierii cuvântului”!


Trebuie să mărturisesc că m-am apucat greu să scriu câteva vorbe despre volumul „Prizonierii cuvântului”, co-autori Ioan Romeo Roşiianu&Iustinian George Paiuc, colecţia „Poesis”, Editura „eCreator” Baia Mare, 2019, fiindcă este o carte de poezie „grea”, aşa cum sunt şi autorii ei.
 N-am să apelez la CV-ul lui Ioan Romeo Roşiianu (pe Iustin George Paiuc îl cunosc doar din opera-i citită), nu pentru că este lung ci pentru că este arhicunoscut, el fiind unul dintre cei mai prolifici editori  români contemporani şi un poet contemporan foarte citit. Am să vă supun atenţiei dumneavoastră un fapt, era imediat după  1989 şi prietenul  Nicolae Goja de la „Graiul Maramureşului” organizează o Tabără literară cu ocazia Festivalului „Vasile Lucaciu” de la Cicîrlău de 2 zile iar una dintre opriri a fost la o agapă culturală şi culinară la Felician Fărcaş din Unguraş,  vizitarea Casei memoriale „Vasile Lucaciu” la Şişeşti, o vizită la Mănăstirea Rohia şi o expoziţie de icoane şi cărţi ale autorilor maramureşeni la caminul cultural din localitate.

La un moment dat apare omul de televiziune, scriitorul şi omul de cultură Ioan Romeo Roşiianu, toate privirile sunt aţintite către el. Nu ştiam de ce, eu stând mai deoparte fiindcă nu-l cunoşteam bine, decât de la televizor. Am aflat puţin mai târziu că mulţi dintre condeierii prezenţi care aveau o situaţie materială precară îi cereau bani iar el în generiozitatea lui nu a putut să refuze pe nimeni. Ba mai mult, a ajutat o familie nevoiaşă din Unguraş cu o importantă sumă de bani! De ce v-am spus toate acestea? Pentru că aşa este Ioan Romeo Roşiianu şi nici poezia lui nu poate fi altfel! El dialoghează cu Divinitatea într-un mod firesc, fiecare dintre cei doi ştiu unde le este locul iar protestul lui pentru necazurile care se abat asupra omenirii este unul nevehement, dus în limitele bunului simţ.
Poetul Ioan Romeo Roşiianu în „Poeme din adânc” se înfăţişează în faţa Creatorului sincer dar nu spăşit,  provocator dar nu obraznic,  nemulţumit dar totuşi împăcat la gândul că poţi sfida moartea prin ceea ce  laşi în urmă, el nefiind  un „prizonier al cuvântului”, mai degrabă un explorator al lumilor nevăzute şi un făuritor de cuvinte cu  sensuri noi.
Foarte bine îl caracterizează pe Ioan Romeo Roşiianu criticul Sorin Robert Baicu: „Poetul are darul de a ne arăta lumea sa sinceră și crudă astfel că cu cât înaintăm mai în adâncul lui auzim oftatul, plânsul. Auzim când aplaudă defectele și aspirațiile sau oboseala care îl cucerește perfid. Studiază imperfecțiunea pentru a ucide ca mai apoi să înlocuiască golul rămas cu lumina izbăvitoare a sufletului său: Sunt sătul de atâtea blesteme de viață/E greu printre demoni și oameni meschini/Închid ochii și caut îngerul copilăriei tihna de atunci.( În căutarea îngerului pierdut).
Fiecare poem luat în parte este o lungă metaforă, ideile filozofice sunt într-o înşiruire continuă iar subtilitatea formelor de exprimare face ca poezia lui să nu devină plictisitoare, dimpotrivă să o citeşti cu nesaţ!
Primul poem al volumului „Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte” este dacă vreţi crezul poetic, convingerile şi concepţia lui orfică despre relaţia poet-lume-divinitate: „Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,/de ce oamenii se ascund în biserici,/pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,/pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.//E...AZI, mai e puţin până la ZIUA cea mare,/vecini-mi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.//Doamne, sunt orb, nu te văd!/Unde eşti?”.
Trecerea timpului este exprimat plastic în mai multe faţete şi nuanţe, dar şi rostul nostru încătuşat uneori  în interiorul clepsidrei,  în poezia „Vine o vreme”: „...Vine o vreme când vântul străin năpădeşte tăcerea/şi se va face întâi o seară şi apoi o dimineaţă virgină/va fi mai lungă plăcerea şi mai grea despărţirea/va fi ceaţă-ntre umbre şi lumină-ntre neguri va fi.//(...)Poemul se face ţăndări la picioarele noastre/încercând s-acopere dâra paşilor făcuţi/înserarea e grea şi zările-s aproape/miroase a moarte-n unghere de urbe/femeia plimbă în lesă priviri obosite/bărbaţi libidinoşi îi fac cu inima subtil/e zvonul cuvintelor şoptite în gând.//Se va naşte-n-tr-o mare de şoapte o slovă”. Tot despre efemeritate şi teama de moarte este vorba în poezia „Poem pentru mai târziu”: „...Viaţa are gust sărat atunci când se scurge repede şi degeaba/mizeria năpădeşte sufletul mai întâi şi coboară în stradă/orice urmă pe caldarâm despre un trup vorbeşte/orice amintire are parfum de umbră/orice zi se încheie c-o noapte/orice lucru ridicăm dezvelim o alta din viaţă”.
Pentru Ioan Romeo Roşiianu Dumnezeu nu este Divinitatea neabordabilă, fiinţa supremă care determină destinul oamenilor, dimpotrivă are ceva din omenescul din ziua de azi, se regăseşte în locuri minunate cum ar fi această gură de Rai numită Delta Dunării: „Hărţuit de oameni şi atâta democraţie/Dumnezeul românilor s-a ascuns în Deltă/l-am văzut plutind, adiind peste ape şi stuf/l-am văzut refugiat în biserica veche/altarul pustiit renăştea de sub pulberi/Chilia Veche mirosea a viaţă şi-a cânt/era moarte multă şi apă multă în jur/creştea speranţa şi răneştea visul.//Dumnezeu îmi zâmbea din vitralii şi-un sfânt/reclădea în inima mea înaltul şi zarea./Visam frumos în biserica veche din Chilia Veche/apele atingeau malul culcau stuful smulgeau iarba/înnobilau cerul cu aripi şi puf.//Dumnezeu se odihnea în biserica-naltă şi veche/undeva între ape într-o biserică veche la Chilia Veche/într-o Deltă veche şi-ntr-o patrie veche/departe de oameni departe de noi/oamenii vechi rescriu şi retrăiesc astăzi desculţi/legenda rămânerii-n lume.//L-am văzut pe Dumnezeu ascunzându-se-n Deltă/printre stufărişuri şi animale-nvăţate la şcoală/departe de altare aurite lui Dumnezeu îi era bine/în biserica veche dintre ape/la Chilia Veche între zări”.
Tema iubirii, a iubitei în special este prezentă în mai multe poezii. Pentru poet iubirea este leagăn de gingăşii şi jocuri erotice. Erosul oscilează între spiritualitate şi pasiune carnală, femeia iubită este serafică şi provocatoare de suferinţi în acelaşi timp: „...pe cearceaful boţit câteva fire de păr/aminteau capul sprijinit vremuri bune pe umăr/o urmă de trup mirosea a trecut/a prezent dureros mirosea absenţa ta/în oglinda din baie conturul trupului tău gol/refuza să te urmeze în trecerea ta prin lume/ochii mei se-nchideau să te vadă mai bine/printre genele plânse răsăritul părea înserare”.
Este nemulţumit că după atâtea şi atâtea experienţe de viaţă, el, poetul care iubeşte prin toate celulele  trupului său viaţa, natura înconjurătoare, prietenii şi prieteniile, iubirea la cotele cele mai înalte, este încă un neştiutor: „Am o singură viaţă şi n-o ştiu trăi/am o singură viaţă şi mă doare s-o spun/mai am mult până la a-mi şti ovaţiona clipa/nemuririi starea binecuvântata simţirea şi slăvi ora/mai am mult până la ceasul de pace cu spaţiul şi timpul/cu Dumnezeu mai întâi şi mai apoi cu spiritul lutului” („Poem despre o singură viaţă”).
Ioan Romeo Roşiianu ştie că „dragostea mamei nu o omoară nici moartea” iar icoana mamei apare pe bolta Cerului ca un răsărit de lună plină: „...Plânge mama în ceruri şoptit/îi e frică de tata şi-acum şi nu ştie/că de Sfânta Maria Mare măcar/demonul ce mi-a stricat tatăl şi viaţa nu are ce-i face/şi mai plânge mama de drag/copilul ce n-a putut-o apăra atunci/se roagă acum pentru sufletul ei”. („Lacrimile mamei dimineaţa”).
Setea de cunoaştere epistemică, de a explora lumi necunoscute, imaginare, atinge cote maxime la poetul Ioan Romeo Roşiianu. El este un călător, fiindcă, conform lui O. Tocarczuk: „oamenii devin mai înţelepţi, nu numai pentru că ei cunosc mereu noi privelişti şi întâmplări, ci tocmai fiindcă ei înşişi devin, pentru sine, peisaje trecătoare, pe care le pot privi lesne cu o anumită detaşare”. Asemeni lui Novalis, nemulţumit de realitatea obiectivă, autorul încearcă să o depăşească prin evadarea din ea, iar visul e calea cea mai la îndemână: „Între două nopţi/se ascunde ziua aceasta/lumea îndestulată de viaţă/este singură între zări/una este lumina/unul este cerul deasupra/unul e visul răzleţ/unul e ceasul de pândă/altul e visul răzleţ/alta e lumea visată.//Credeam în şoapte/şi-n lumi nevăzute/ştim pe de rost/nimicuri inutile/trăim dimineţi/şi amiezi şi nopţi/între două secunde/putem muri de o mie de ori.” (Despre steaua nerăsărită încă).
În alt registru scrie poetul Iustin George Paiuc „Poeme însângerate”. Există o trivialitate controlată în versurile lui, estompată de grija deosebită cu care-şi duce la bun sfârşit ideea poetică. Poemele autorului chiar „sângerează”, sunt nişte strigăte sonore adresate lui Dumnezeu, ca în poezia „Murise Mihai”, un prieten din copilărie: „...Vai,/sufletul meu/Ajută-mă, Doamne!/Strigam.../Fă să treacă!/Găseşte,/Găseşte un leac!//Murise Mihai/Prietenul copilăriei mele/Plecase în rai/Printre stele/Şi nu voiam decât să-şi amintească/Cum câştigam noi războaiele/Înarmaţi cu beţe/Cum apăram noi teritoriile prunciei noastre/De invadatorii/Pe care numai noi îi vedeam.//Murise omul/Care mângâia eternitatea cu zâmbetul său/Era doliu pe Pământ şi în rai/Murise.../Murise Mihai”.
Iustinian George Paiuc scrie o poezie-protest, în care totul are un început şi un sfârşit, viaţa putând fi asemănată cu un cerc, scrie o poezie cu un mesaj filosofic deşi pare că se joacă cu cuvintele: „Eram copil/Şi Timpul îmi era prieten/Ne jucam toată ziua de-a v-aţi ascunselea/iar el întotdeauna mă găsea...//Câteodată uitam de el/jucându-mă singur./Dar, bietul de el,/nu uita niciodată de mine/Stătea acolo şi mă privea zâmbind/şi aşteptând să ne jucăm din nou/de-a v-aţi acunselea.//Uneori aveam lacrimi în ochi/şi părea gata să plângă./Dar scrâşnea o dată din dinţi/şi găsea acolo puterea/de a zâmbi în continuare.//Acum sunt bătrân/Şi simt cum prietenul meu/mă priveşte din umbră/cu ochii în lacrimi.//Nu ne mai vedem faţă în faţă./Dar ştiu că într-o zi, în astă viaţă/Ne vom juca pentru ultima oară,/Ca-n zilele frumoase de vară/De-a v-aţi ascunselea”(„De-a v-aţi ascunselea”).
Revolta faţă de inechităţile şi tarele acestei societăţi de consum o întîlnim în poezia „Mă piş...” iar revolta poetului este amplificată cu ajutorul  limbajul suburban folosit: „Mă piş pe sticla voastră de ulei,/Pe kilogramul vostru de făină!/Urmaşii voştri...eu mă piş pe ei,/Bastarzi ce vor aduce doar ruină.//Mă piş pe voi, mă piş pe el partid!/Voi consuma de-acum numai lichide,/Când pături sociale se divid/Şi târfele devin tot mai avide.//Mă piş pe voi, stimaţi analfabeţi/Inegalabili, puşi în fruntea ţării!/Ce-aveţi de gând? Şi cine, ce sunteţi?/De ţară vânzători, masonii gării.//Eu vă doresc să ardeţi toţi în iad/Şi să stârpim genetica meschină,/Părinţii învinşi din vina voastră cad/Şi pâinea noastră azi e mai puţină.//Mă piş pe kilul vostru de mălai,/Pe pixul vostru cu însemn satanic,/Un cancer vreau să vi se ţină scai.../Evolutiv, devastator, organic...//Mă piş pe sticla voastră de ulei/Pe kilogramul vostru de făină/Şi dacă mă veţi întreba: - Ce vrei?/-Vreau să stârpesc genetica meschină!”.
Trăgând linie, criticul şi poetul Florin Dochia scrie pe ultima copertă a volumului „Prizonierii cuvântului”: „ Prinşi în cătuşa dulce a cuvântului, doi poeţi îşi mărturisesc nostalgiile, îndoielile, suferinţele, chemându-şi lectorul la participare, la coabitare pe acelaşi teritoriu al simţirii. Incursiunile în memoria inocenţei copilului, la Iustinian George Paiuc, naturalismul asumat al imaginilor fruste decupate din realitate pentru a le inocula sens reflexiv, infrarealismul dezinvolt, de atitudine, crează o contrapondere importantă la poeticitatea de sorginte romantică dezvoltată parcă dintotdeauna de Ioan Romeo Roşiianu, cel ce dialoghează la nesfârşit cu o iubită imaginară, de astă dată cu o amprenă delicată a prezenţei transcendentului, implicare divină ce aduce adesea o adiere psalmică, metafora semnificativă îmbogăţind cu asupra de măsură plăcerea lecturii. Doi poeţi, două feţe ale monedei strălucitoare a Poeziei, gravate cu migala artistului orfevrier”.


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro