Desprimăvărarea emoțiilor în antologia „Iarna sentimentelor”

  • Tipărire


Continuând tradiția, după cum ne-a obișnuit, neobositul călător dinspre suflet înspre suflete, Ioan Romeo Roșiianu, provoacă pe cei care simt „primăvăratic” la o nouă temă de reflecție, în antologia „Iarna sentimentelor”, apărută în luna ianuarie, 2021, la Editura „eCreator” din Baia Mare.
Câștigătoare a premiului pentru cea mai bună editură (obținut în luna februarie, 2021 și oferit de revista „Teleormanul cultural”), Editura „eCreator” nu se dezminte, astfel că ne încântă cu noi și noi provocări gândite meșteșugit de cel care se uită uneori pe sine pentru a putea oferi parte din sufletul său.     
    Se pare că iarna nu a înghețat sentimentele, ci le-a dezghețat, din ele răsărind creațiile a 62 de autori, unii cunoscuți, alții aflați la poarta încercărilor. Din „fulgi” mai mari sau mai mici, a pornit un bulgăre care s-a rostogolit devenind mare, un bulgăre cu viață în el și care a primit numele de „Iarna sentimentelor”.


    Frumos gest al antologatorului de a oferi bucurii în fiecare anotimp, bucurii menite să adune la un loc creații și de a deschide uși celor ce doresc să citească scrieri ale autorilor cunoscuți și să învețe, pentru a putea păși cu demnitate și fără orgolii pe drumul ce și l-au ales.
    Deloc ușor este a scrie, nu oricui îi este dăruit aces har. Citind cu atenție, cei aflați la început de drum pot lua aceste antologii drept material didactic pentru ceea ce vor să facă. Procesul creației e unul anevoios. A face versuri nu-i totuna cu a scrie poezie.
    Și Dumnezeu a creat lumea după un lung proces de gândire : „Dumnezeu l-a făcut pe om când era trist de aia femeia a ieșit mai frumoasă din coasta lui / abia după ce a făcut femeia Dumnezeu a fost mulțumit și fericit de rodul mâinilor lui” (Ioan Romeo Roșiianu – Scrisoare despre facerea lumii și Dumnezeul iubirii). Iată cum se naște poezia... cu pași mici, voind a atinge cele mai înalte culmi, tinzând spre desăvârșire.
Oamenii nu sunt o întâmplare, nici viața nu e întâmplătoare, iar Cuvântul este cel care înnobilează: „Iubito, Dumnezeul cuvintelor se ascunde în tăcerea din ele / Iubito, Dumnezeul tăcerii se ascunde dincolo de propria tăcere / împreună călătorcu ei trec printre oameni și umbre în clipe de pripas / stau la rând să ating moaștele silabelor răpuse pe altarul hârtiei și nimeni nu știe / trupul și sufletul trebuie să fie una, Iubito, în liniștea în viața și-n simțirea omului” (Ioan Romeo Roșiianu – Scrisoare despre Dumnezeul cuvintelor și Dumnezeul tăcerii) și oamenii trebuie să învețe a-l găsi pe Dumnezeu în ei înșiși, în persoanele pe care le iubesc, așa cum sfătuiește Tudor Gheorghe Calotescu: „nu-l căutați pe dumnezeu prea departe” („oricum sunteți obosiți din naștere / iar puținele clipe de odihnă dintre două vieți / le risipiți aiurea pe o floare de plastic / în loc să vă ridicați albi”).
    Anotimp alb al purității și al Nașterii Mântuitorului, iarna aduce miros de post („Ninge iarăși peste casă / Cu fuioare de argint / Tremură-n pahar pe masă / Must cu bob de mărgărint” – Melania Rusu Caragioiu), de colindă, de vremea copilăriei fericite, încununând un an care s-a scurs cu rapiditatea topirii unui fulg („Peste pământ se-așterne iar tăcerea, / Prin brazi se-aleargă fulgii jucăuși, / Colindătorii retrăiescîn vis plăcerea, / Cu mucenicii prunci, Rahila colindă pe Iisus!”), după cum spune și „Colindul” lui Vasile Didoacă Dojană.
    Rememorarea copilăriei, retrăirea primei iubiri se canalizează într-un „Strigăt” („Te strig cu vocea mută a dorului / Care crește în mine ca un uriaș” – Domnița Ganea) la „Sfârșit de ianuarie” („Sub avalanșe iminente, / amintirea, / iglu, / îți redescoperă iubiri / rămase conivente / pe cerul nostalgic.” – Alexandru Nelu Huidici), într-o „Seară de iarnă” („Luna veghează raiul alb, / Așteptând ziua de mâine... / Ici-colo, doar câte un lătrat de câine / Sau zăpada care scârțâie” – Cristian Gabriel Moraru).
    Venind cu „parfum de-amintire”, cu bucurii, cu nostalgii, cu tristeți, cu covrigi, cu sănii, cu tradiții și obiceiuri strămoșești (eseul Iuliei Maria Ciherean), cu poezii și proză, antologia „Iarna sentimentelor” a dezghețat sufletele mai multor autori, făcându-i să se întreacă într-ale condeiului.
    Bogăția spirituală a iubitorului de frumos este de nebănuit, darurile pe care le oferă sunt un prinos al iubirii față de Cuvânt și de Cel Care a creat Cuvântul. Iubirea este cel mai frumos dar pe care îl poți face, iar oferind iubire înseamnă a primi iubire, după cum spunea părintele Nicolae Steinhart („dăruind, vei dobândi”).
    Prin darul pe care îl face Ioan Romeo Roșiianu oamenii se bucură și vibrează, scoțând la lumină emoții calde, primăvăratice, îndreptându-se spre căldura Cuvântului.
    Binecuvântări cerești, cititorule!