The Best bookmaker bet365 Bonus

Oglinda iubirii în cuvânt


                  Sfântul Apostol Pavel spunea în Epistola întâi către Corinteni: „iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt”.
Da, ce-am putea fi fără iubire? Nimic, praf, vânt bătând în pustiu...
 Dar Dumnezeu nu a creat omul degeaba, l-a înzestrat cu minte, trup și spirit, i-a pus lumină în ochii ce sunt ferestrele sufletului și l-a lăsat în lume. Nu l-a lăsat singur, ci i-a oferit drept sprijin cuvântul lui de înțelepciune, i-a dat să-I fie păstorit cuvântul.
Urmând îndemnul primit, Ioan Romeo Roșiianu meșteșugește o nouă antologie (marcă „eCreator”) ce face parte din Colecția Antologica, „Cuvântul IUBIRII, Iubirea CUVÂNTULUI” ce a adunat în paginile sale 62 de autori.
După cum ne-a obișnuit, a provocat pe cei antologați la un exercițiu tematic, făcându-i să își descopere latura sensibilă a emoțiilor, a trăirilor generate de lumina din cuvântul iubirii și iubirea din cuvânt.
Scrierea cu majuscule a celor două substantive comune le ridică la un nivel al numelor proprii, făcându-le egale cu divinitatea.


Khalil Gibran susținea: „Dragostea e un cuvânt de lumină, scris de o mână de lumină pe o pagină de lumină”.
Un om, antologatorul și-a asumat acest rol, pentru a lăsa timpului viu mărturii calde ale luminii din oameni.
Fiecare dintre cei antologați a încercat să redea în manieră proprie ceea ce reprezintă pentru ei fiecare dintre cele două cuvinte.
Versuri adresate lui Dumnezeu, persoanelor iubite, frumuseții din oameni și natură se împletesc voioase sau melancolice, dând slavă, mulțumind, bucurându-se ca într-o mare rugă de o mare intensitate.
După cum mărturisește Ioan Romeo Roșiianu în „Scrisoare despre Dumnezeul care-a uitat unde stau”: „mi-am ascultat inima și mi-am pierdut mereu mințile și mi-a plăcut / am ascultat de minte și mi-am pierdut sufletul și nu mi-a mai plăcut / ... / de luminarea sufletului meu m-am ocupat singur mereu / soarele și-a oprit mereu mâinile și buzele pe trupul tău ca de nimfă /.../ atunci ți-am zis că Dumnezeu a creat oamenii buni pentru că / El nu poate fi mereu în același timp / e duminică acum și Dumnezeu a uitat unde locuiesc și ce vreau / dacă m-ar fi iubit măcar un pic ai fi fost în brațele / mele-nsetate de viață.”, dorința iubirii e acută, ea transpare de peste tot, până la împlinirea acesteia.
Aed al iubirii și frumuseții din semeni, își rezervă dreptul de a oferi și a primi: „Iubito, Dumnezeul cuvintelor se ascunde în tăcerea din ele / Iubito, Dumnezeul tăcerii se ascunde dincolo de propria tăcere /... / trupul și sufletul trebuie să fie una, iubito în liniștea în viața și-n simțirea omului / n-avem, două vieți ca să risipim una spun mereu la urechea trupului / cuvintele vin stârnesc în creierii obosiți tresărirea de-a fi și pleacă / în scurgerea lor de nicăieri spre niciunde” („Scrisoare despre Dumnezeul cuvintelor și Dumnezeul tăcerii”).
Florin Piersic făcea o confesiune asemănătoare, „respir fiecare vers sau cuvânt al iubirii”. În această antologie poți respira liniștit acest lucru.
În vers alb sau clasic, fiecare s-a străduit să încânte, să își cânte dorul sau jalea, „trimițându-și cuvintele”, așa cum face și Nicolae Silade: „mi-am trimis cuvintele la mare / depărtare în spațiu și timp / le-am binecuvântat și le-am zis: / creșteți înmulțiți-vă și umpleți pământul / luați chipul meu numele meu” (Cuvintele). Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „cuvintele sunt cărările faptelor”, iar Sfântul Augustin că „sunt semne ale lucrurilor”.
Cărări, semne sau „imaginea sufletului” (Goethe), cuvintele sunt dătătoare de viață, de spirit și înălțare, umplând „colile albe” ale vieții cu trăire („M-am deschis / carte albă / dinaintea ta / scrie-mă / și-apoi rupe-mă / filă cu filă!” – Carte albă, Daniel Luca).
Carte, filă, emoție, sentiment, iubirea rămâne o enigmă („în afară de gramul de iubire / picat din cer – ești mister / cosânzeană sau zmee sau totuna / mirare sau iluzie sau teamă / - neostenit rod de povești” – Nu știu cine ești, Daniel Marian) și un refugiu, un ultim liman al speranței.
După cum spunea Confucius „cuvintele sunt vocea inimii”, se pare că în această antologie asistăm la o frumoasă simfonie a sferelor din oameni, acelor care trăiesc prin iubire, împărtășindu-se din darurile sale.
Apărută după începutul anului bisericesc din 1 septembrie, antologia de față este o imagine vie a sensibilității care încă mai dăinuie în oameni, a dorinței fiecăruia de bunătate, prietenie, adevăr, înțelepciune, valori morale pe care neobositul călător dinspre suflet înspre suflete, Ioan Romeo Roșiianu le cultivă și le oferă semenilor săi.
Oscar Wilde spunea atât de frumos: „Iubirea este o anafură pe care ar trebui să o primim în genunchi, cu cuvinte de umilință în inimă și pe buze”.
Să încercăm a primi „Cuvântul Iubirii și iubirea Cuvântului” așa cum se cuvine.
Să fiți iubiți!


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2020  -  powered by DSdata