Explorările interioare ale cuvântului

  • Tipărire


Alina Narcisa Cristian – „Te iubesc, dar nu rămân cu tine”, Editura eCreator, Colecția Debut, 2018


Într-o lume în care visul nu mai este demult o monedă de schimb, a mai scrie Poezie poate părea mai întâi desuet, apoi inutil de-a dreptul, temerar în substanța lui.
E ca o înfruntare directă a celor mulți, o ieșire din grup, poate chiar o sfidare socială.
Totodată un act de însingurare asumată, un act de închidere-ntr-un propriul turn de fildeș.
O astfel de adâncă emoție încearcă acum poeta Alina Narcisa Cristian în volumul ei de debut.
Un volum răscolitor, o punere pe tavă a singurului suflet avut.
Alina pare a se dezbrăca în public în el, lasă impresia unei nudități senzitive în vers.
Textele ei fac notă discordantă cu frumusețea fizică adeseori, sunt fine tăieturi în carnea imaginii, decupaje elegante dintr-un cotidian altfel cenușiu, adevărate explorări interioare.


Poeta se caută-n poem, se strecoară printre rime și imagini, printre cuvintele cu care-și clădește meticulos poemul.
Micile pusee de naivitate, ușoarele alunecări înspre descriptivism, ca o prelungire a gândului său sunt, de fapt, efectul întârziat al mai multor încercări, testări, experimentări de genuri și stiluri deja împământenite.
Nu sunt copieri, ci doar rodul unor regăsiri în ea însăși a unor amprente ale propriilor experimente poetice personale încercate în drumul devenirii artistice.
Dincolo de căutarea propriei identități în poem, la o vârstă la care moartea-i o himeră, chiar ceva nedefinit, poeta ridică priviri de sensibilitate spre ceruri, pre Dumnezeu căutându-l.
E contrariant, e contrastant cu preocupările ei cotidiene.
E, în același timp, uman și răscolitor.
E ca gestul Mariei Magdalena spălându-I picioarele lui Isus, ștergându-le cu propriul păr.
Alina se lasă pradă propriilor simțăminte, e într-o continuă și asiduă căutare a unicei sale identități spirituale.
Face asta într-un volum provocator, inspirat și cât se poate de sugestiv intitulat „Te iubesc, dar nu rămân cu tine”.
Prima secțiune a lui, care și dă titlul volumului este infinit mai consistent decât ce de-a doua - „Dumnezeu înalță pleoapa din val” -  și este migălos construită din poeme care oscilează între ceea ce putem numi o simplă fulgurație de gând și prozopoemele în care poeta dă măsura discursului său liric.
Trece dezarmant de ușor de la versurile aforistice la o anumită diluție a ideii, dar nu dintr-o puținătate imagistică făcând asta sau repetând imagini, ci din dorința expresă de a sublinia ceva.
Poeme precum „Vieți paralele răstignite-n destin”, „Ți-ai dorit să ieși”, „Cândva erai a mea”, „Îmi arde pământul sub călcâie”, „Îmi plec fruntea în fața ta” sau „Mi-ai jurat credință” sunt locuri în care Alina Narcisa Cristian dă întreaga măsură a unui talent nativ, a unui talent care s-a șlefuit bine de la momentul debutului literar până la debutul editorial de care vorbim acum.
Frapează faptul că adeseori scrie din perspectivă masculină, de parcă ar fi calea pe care-a ales să meargă în acest act aproape intim al confesiunii, iar tehnica se vede cel mai bine-n cea de-a doua parte a cărții, în poemul de lungă respirație, „Femeia care doarme pe sufletul meu”.
În rest, dincolo de nota reflexiză ni se propun versuri de spectaculoasă prospețime, versuri profunde, capabile să deschidă uși dar și să o pună într-o cuvenită lumină: „Viața își face și ea inventarul zilelor trăite fără tine/Trece pe lângă noi nepăsându-I de visele noastre ținute la/iernat în cămara sufletului/Vieți paralele au fost drumurile noastre în care Dumnezeu/a pus răscruce de timp plânsă de ani răstidniți de dor” (Te iubesc, dar nu rămân cu tine), sau: „Mă plimbam prin ani cu sufletul pansat de fericirea ce/tot tu ai inventat-o pentru amândoi ca și cum viața mea/era câștigată la loterie și o alta mă aștepta cu brațele/pline de visele mele la capăt de drum” (Când m-am întors în viața ta), sau: „În pagini primenite cu dimineți în floare și dezmierdate/cu cafele povestite ore în tihnă pe chat-ul vieții zugrăvite/în culorile sufletului tău susurând de nespus” (O iubire virtuală).
Sunt versuri de respirație, versuri în care metafora stă la locul ei de cinste, versuri care anunță o nouă voce puternică în lirica feminină, pre numele ei Alina Narcisa Cristian.