PROGRAMUL TEATRULUI MUNICIPAL ÎN PERIOADA 7 – 12 NOIEMBRIE 2017

  • Tipărire


Săptămâna aceasta aduce la Teatrul Municipal Baia Mare patru spectacole variate, de la comedie, la dramă sau la spectacol de revistă, dedicate atât adulților, cât și tinerilor liceeni sau studenți, dar și celor mai mici dintre spectatori.
Marți 7 noiembrie, de la ora 19.00, este programat spectacolul ”Plex”, în regia lui Andrei Dinu și Andrei Stan, un spectacol în care veți cunoaște două personaje care vor să pară trendy, degajate, foarte puțin atente la reguli sau coduri, însă acest joc al aparenței nu este decât o parte a manipulării zilnice la care ne supun reclamele, școala, televiziunea, biserica.
Sâmbătă 11 noiembrie, cei mici sunt așteptați la Teatrul de Păpuși, de la ora 11.00, la spectacolul ”Punguța cu doi bani”, după I. Creangă, care spune binecunoscuta poveste a cocoșului izgonit de acasă deoarece nu făcea ouă.


Tot sâmbătă 11 noiembrie, de la ora 19.00, se va juca cu publicul pe scenă, spectacolul ”Edmond”, regia Andrei Dinu. În spectacol veți putea urmări povestea de viață a unui om hotărât să o ia de la capăt atunci când oboseala, rutina și visele spulberate îl copleșesc.

Ultima zi din săptămână aduce spectacolul de revistă ”Un Vis cu mi-s Revista”, pe texte de Mihai Maximilian. Duminică 12 noiembrie, de la ora 19.00, pe scena Sălii Mari veți urmări actori, soliști și balerini , într-un spectacol care seduce prin dialoguri surprinzătoare și ironii subtile,  prin interpretările inspirate ale soliștilor vocali și prin valențele coregrafice ale corpului de balet, de la dansul contemporan la french cancan.

Prețul unui bilet este 15 lei întreg, 10 lei redus și 5 lei la spectacolele de păpuși.
Informații și rezervări la tel. 0736 216 437 sau la Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. .