Ruptură în PMP: Băsescu vrea grațierea pedepselor sub 10 ani și reducerea la jumătate a celor pentru femei, partidul nu e de acord

  • Tipărire


Băsescu vrea grațierea pedepselor sub 10 ani și reducerea la jumătate a celor pentru femei, inclusiv pentru fapte de corupție. Liderul PMP a depus la comisia juridică din Senat mai multe amendamente la proiectul grațierii colective. El a declarat la Digi24 că prin aceste amendamente nu vizează să obțină nimic pentru el, dar că vrea ca de grațiere să beneficieze femeile, inclusiv cele care au comis fapte de corupție, pentru că, în caz contrar, prevederile legii sunt neconstituționale. PMP, prin vocea lui Eugen Tomac, a anunțat că nu este de acord cu amendamentele lui Băsescu.

PMP se dezice de amendamentelui lui Băsescu la legea grațierii. Anunțul a fost făcut joi de liderul grupului PMP din Camera Deputaţilor, Eugen Tomac.



„Având în vedere dezbaterea care s-a iscat în ultima perioadă cu privire la amendamentele la legea graţierii, vreau să fiu cât se poate de sincer. Eu, în calitate de lider al grupului PMP din Camera Deputaţilor, nu am văzut aceste amendamente. De altfel, în cadrul partidului nu am discutat despre aceste amendamente. Consider că aceste amendamente nu sunt ale PMP, dacă ele vor fi depuse, le vom analiza şi noi cu multă atenţie, dar, cel mai probabil, acestea, dacă vor fi depuse, vor fi amendamente ale domnului preşedinte Traian Băsescu, şi nu ale partidului”, a spus Tomac la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că pe acest subiect se va discuta luni, în cadrul şedinţei Consiliului Executiv Naţional al PMP, unde se va lua o decizie. Tomac a mai spus că Traian Băsescu are o experienţă vastă politică, și probabil are motivele deplin întemeiate pentru a face demersuri în calitate de senator, dar cu privire la acest subiect, ele nu au fost elaborate de PMP şi nu au fost discutate în partid.

”Am ieşit cu acest punct de vedere pentru că eu cred că este firesc pentru spiritul partidului să limpezim câteva chestiuni. Îl respectăm pe domnul preşedinte, în acest moment cred că este important să aveam această discuţie în partid. În general ne-am consultat de fiecare dată, sau ne-a prezentat punctul domniei sale de vedere în partid. Înţeleg că e un demers pe care şi-l asumă domnia sa”, a mai menţionat Tomac.

UPDATE ora 14.00 Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, consideră că graţierea pedepselor de până la 10 ani vizează „o durată excesivă”, referitor la amendamentele depuse de liderul PMP Traian Băsescu la legea graţierii.

„Grupul PMP vrea să facă şi o serie de modificări la propriile amendamente. Vor fi multiplicate şi distribuite. Nu le critic înainte şi vreau să le analizez pe toate cu maxim discernământ. Aşa cum am spus, nu am subiecte tabu. Singura intoleranţă pe care o manifest este faţă de intoleranţa altora”, a afirmat, joi, Şerban Nicolae.

Întrebat dacă susţine graţierea pedepselor de până la 10 ani, Nicolae a spus că i se pare o durată excesivă”. ”Eu am propus graţierea pedepselor de până la 3 ani, nu ca Guvernul, de până la 5 ani. Am văzut şi o serie de speculaţii făcute de unii pe seama simulărilor ANP. (…) Dacă se va propune şi graţierea pedepselor de până la 10 ani, le vom discuta. Nu sunt de acord cu asemenea propunere. Ea va face obiectul dezbaterii ca orice altă propunere”, a adăugat Şerban Nicolae.
Ce cuprind amendamentele lui Traian Băsescu

Liderul PMP Traian Băsescu propune, în amendamentele depuse la comisia juridică, grațierea tuturor pedepselor de până la 10 ani.

El mai propune înjumătățirea pedepselor pentru femei, în următoarele situații: pentru femeile însărcinate, pentru femeile care au comis infracțiuni fără violență, inclusiv cele pentru corupție, pentru femeile care au minori până în 14 ani, dacă sunt unici întreținători și nu li s-au interzis drepturile părintește prin hotărâre definitivă a instanței și pentru femeile care au peste 60 de ani.

Liderul PMP și-a explicat la Digi24 propunerile de amendamente: ”Eu pot să nu obțin nimic. Nu vreau să obțin nimic pentru mine, dar am am privit relativ atent la lașitatea clasei politice. Mă refer la o lege a grațierii care face orice numai grațiere nu, are elemente de neconstitutionalitate.Efectele le vom vedea mai târziu. Ceea ce eu propun prin amendamentele depuse la legea grațierii: îndepărtarea elementelor de neconstituționalitate”, a spus  Băsescu.

Traian Băsescu a mai arătat că se propune grațierea mamelor care sunt însărcinate sau care au în întreținere un copil de până la 14 ani cu motivația că trebuie sprijinit copilul să aibă mama lângă el, dar se exceptează mamele care au comis fapte de corupție. Așa ceva nu e posibil ca și copilul unei mame care a făcut fapte de corupție ori e acuzată de abuz în serviciu sau luare de mită, are dreptul să aibă mama lângă el până la 14 ani, am convingerea că un astfel de articol va fi respins de CCR pentru că nu-i vorba de mamă, de dreptul copilului pe care vrem să-l ajutăm prin legea grațierii”, a spus el.

Potrivit lui Traian Băsescu, sunt ”negrațiate foarte multe fapte pentru chiar codul penal sau codul fiscal dau variante de achitare”.

”De exemplu: violarea de domiciliu. Se face strict la reclamația părții vătămate. Luăm prezumția că un tată a intrat în casă. A făcut-o o singură dată, nu e recidivist, eu cred că poate fi grațiat mai ales că există posibilitatea ca mama să retragă plângerea și atunci nu mai există fapta penală. Sau furt calificat, prevazut la art. 229. Furtul calificat, la lit B și C, că împăcarea din art 229 din codul penal înlătură răspunderea penală. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea penală a persoanei vătămate, deci nu sunt automatisme, e un șir de legi care permite înțelegerea părților pentru înlăturarea faptei penale. Cred că sunt fapte cu grad redus de pericol social atât timp cât însăși legea dă dreptul la înțelegerea părților, nu văd de ce n-ar fi grațiate”, a explicat președintele PMP.

El s-a referit și la ”problema recuperării daunelor din acte de corupție”.

”Legea prevede ca pot fi grațiati aceia care într-un fel sau altul au produs daune fără să fi fost la fapte de corupție dacă acoperă daunele într un an. E o lege care se adresează strict celor bogați. Eu am propus ca indiferent de tipul de faptă care s-a comis și a produs daune, fie că e fapta care nu se încadrează la fapte de corupție sau fapta de corupție să se poată proceda la grațiere cu un angajament de a plăti despăgubirile timp de 3 ani. Este oricum mai rezonabil decat un an, că dacă lăsăm doar un an și nu includem toate categoriile de fapte care au produs daune, atunci iar avem un regim discriminatoriu pentru cei care au produs daune dintr-un tip sau altul de fapte”, a afirmat Băsescu.

Traian Băsescu mai afirmă că în amendamentele depuse a avut în vedere câteva principii: primul e că am trecut o perioadă de tranziție, au intrat în vigoare în 2014 noile coduri penale și sunt excluse grațierile pentru fapte produse cu violență, inclusiv grațierea celor care recidivează.

Ministrul Tudorel Toader este chemat săptămâna viitoare la comisia juridică din Senat, pe tema pachetului de legi din justiție. Propunerea a fost făcută, miercuri, de președintele comisiei, Șerban Nicolae (PSD). Ministerul Justiţiei a transmis că proiectul nu este finalizat şi că, deocamdată, se centralizează punctele de vedere din partea instituțiilor abilitate.

Administrația Națională a Penitenciarelor a realizat o simulare privind numărul de persoane care ar urma să iasă din penitenciare, în funcție de propunerile făcute până în prezent. Cele mai multe persoane ar urma să fie grațiate în varianta președintelui comisiei juridice, Şerban Nicolae, respectiv 2.720 de persoane.

Potrivit proiectului de Lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, propus de Guvern, ar urma să părăsească unităţile de încarcerare 1.190 de persoane.

Cele mai multe persoane ar urma să iasă din penitenciare în varianta de propunere făcută de președintele comisiei juridice, Şerban Nicolae, respectiv 2.720 de persoane. ANP mai menționează că, în această variantă a senatorului PSD,  ar ieși din închisoare şi 246 de persoane care au fost condamnate pentru săvârşirea unor fapte de corupţie.

http://www.libertatea.ro/ultima-ora/basescu-vrea-gratierea-pedepselor-sub-10-ani-1811907