The Best bookmaker bet365 Bonus

Asigurarea ordinii publice de către Jandarmeria Maramureş


În ziua vineri, 14 aprilie a.c.,  între orele 11:00-12:00, Parohia Romano-Catolică nr. 1 Baia Mare, organizează procesiunea religioasă „Calea Crucii” în Piaţa Cetăţii din municipiul Baia Mare.
   Pentru evitarea evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Maramureş face următoarele recomandări:
- cei care participă la manifestările religioase să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
   În cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi sau să apeleze la numărul unic de urgenţă 112.


   De asemenea, jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa cetăţenilor care vor fi prezenţi pe timpul desfăşurării  partidei de fotbal dintre echipele C.S. Viitorul Ulmeni şi Gaz Metan Mediaş 2, meci de campionat, etapa a XXIII – a. din Liga a III-a., care  va avea loc pe Stadionul Orăşenesc Ulmeni, vineri 14 aprilie a.c., între orele 17:00-19:00.
    Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive cu modificările şi completările aduse de Legea 10 din 2012, spectatorilor le este interzis:
•    să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
•    să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;
•    sã introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
•    să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă, petarde, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă;
•    să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
•    să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;
•    să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
•    să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz a arenei sportive;
•    să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora
•    să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
•    să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă;
•    să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator;
•    să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.
    Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2017  -  powered by DSdata