Rezultate meritorii ale elevilor din Mireşu Mare la Concursul Naţional „Voinicel”

  • Tipărire


La sfârşitul lunii octombrie a avut loc Concursul Naţional „Voinicel în parc”, un proiect educaţional ce se regăseşte în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale 2014, domeniul Ecologie şi protecţia mediului, organizat de Nova Educaţional şi Editura „Scolastico” Piteşti, judeţul Argeş.
La acest concurs au participat un număr de 17 elevi de la Şcoala Gimnazială Mireşu Mare şi Structura Lucăceşti.
Concursul a fost coordonat de către director Lucica Mogoş, prof. Gelu Dragoş şi înv. Ana Dragoş.

S-au remarcat elevii: Florina Bancoş, David Botişan, Andreea Costin, Alexandra Criste (clasa pregătitoare), Alessia Maria Coza, Daria Maria Fărcăşan, Laura Alexandra Mogoş, Rada Tînc, Ştefania Maria Ţîţan (clasa I) şi Daiana Cornelia Oşan (clasa a IV-a).
Acest concurs se desfăşoară în al doilea an consecutiv la Mireşu Mare, deoarece concursul place copiilor, fiindcă sarcinile acestuia sunt concepute într-o manieră atractivă, foarte apropiată intereselor şi preocupărilor elevilor, combinând textul cu desenul, stimulându-i practic să citească singuri sau să încercuiască răspunsul corect.
Pe lângă diplomele care au fost acordate în funcţie de punctajul obţinut, aceştia au primit şi cartea „Povestea lui Voinicel în parc” dar şi un joc intitulat „Nu te supăra, Voinicel!”.