Doar insul fără caracter e nimerit să fie lider!

  • Tipărire

Întrucât, vrând-nevrând, prin mult trâmbițatul progres al omenirii trebuie să înțelegem o relativă prosperitate (câțiva bogați din ce în ce mai bogați și uriașa masă a săracilor tot mai săraci), o dezvoltare fără precedent a triadei egoism-cruzime-nedreptate, mama fioroasei triade neomenie-ipocrizie-tâlhărie, și un tot mai mare decalaj între intelect și morală (atotștiințificul om modern este mândru nevoie-mare de ateismul și lipsa lui de scrupule), nu cred că mai poate surprinde pe cineva dementa realitate cu gunoaiele ce se fac luntre și punte ca să iasă în față prin implacabil-hazoasa logică a destinului orb și surd de a croi lideri din ipochimeni fără caracter.

    Bunăoară, te uiți la fauna din politicianismul nostru postdecembrist și constați c-om fi ce suntem, ba chiar mai mult: se împlinesc, iată, doi ani de la instalarea (întronarea?) sa la Cotroceni și președintele Iohannis continuă – prin tăcere și neimplicare – să demonstreze pas cu pas că lucrul nefăcut este mai puțin dăunător din punct de vedere  politrucianist decât lucrul prost făcut, liderii partidelor social-democrat și liberal, în pofida necurățeniei lor (Liviu Dragnea este ditamai penalul neîncarcerat!) au rămas pe posturi și caută de zor soluții întru definitiva îngropare a României (pentru viitoarele parlamentare, Alina Gorghiu anunță niscaiva surprize plăcute...prietenilor și apropiaților ei îndelung nerăbdători), iar fostul premier Victor Ponta, aidoma amicului său C. Popescu-Tăriceanu, nici vorbă să rămână pe dinafară taman acuma când face dovada clară că-i expert în potlogării și când cetățenii cu bun simț degeaba speră că au scăpat pentru totdeauna de atari exemplare.
    Este o situație paradoxal-rizibilă, admirabil ilustrată de Costache Negruzzi prin expresia „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”, ce-și găsește întrucâtva echivalentul în ciudățenia susținută la un moment dat în perioada interbelică de Germania nazistă și Italia fascistă: Combătând cu violență bolșevismul pe plan național, tot ele pledau din răsputeri în favoarea principiului marxist al egalității economice între popoare, adică pentru lichidarea inechității care împarte lumea europeană în națiuni  plutocratice (Anglia, Franța) și națiuni proletare (desigur, în primul rând  Germania și Italia)!