The Best bookmaker bet365 Bonus

Bugetarii vor avea în sporuri un voucher de vacanţă şi două norme de hrană; Anunțul, făcut de Ministrul Muncii


Bugetarii vor avea în sporuri un voucher de vacanţă şi două norme de hrană. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat joi, după întâlnirea cu sindicatele din educaţie, că în legea salarizării unitare va fi o distribuţie corectă a sporurilor, nu ca până acum, când şefii luau sporuri foarte mari comparativ cu restul angajaţilor.
Ministrul Muncii a anunțat că nu există o concluzie în urma negocierilor cu sindicatele din educație. ”Încă nu avem o concluzie, pentru că s-a stabilit să se lucreze pe grupuri de lucru şi săptămâna viitoare, asta pentru că a fost foarte dificil să avem o discuţie având în vedere că erau şi preuniversitarul şi universitarul la aceeaşi masă. (..) Probabil că se vor prelungi, însă, şi săptămâna viitoare discuţiile”, a spus ministrul Muncii, după discuţiile cu liderii  sindicatelor.

Posibilități de accesare a fondurilor europene, prezentate la Instituția Prefectului


Instituția Prefectului – Județul Maramureș, în colaborare cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020, la nivelul Regiunii Nord-Vest, au organizat miercuri, 1 martie 2017, la Palatul Administrativ din Baia Mare, prezentarea versiunilor finale ale Ghidurilor solicitantului pentru Axele prioritare 3 și 8. În deschiderea întâlnirii, prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, a menționat că o întâlnire similară a fost organizată în cursul anului trecut cu AFIR, și că în viitor vor urma întâlniri pentru facilitarea accesării fondurilor de către întreprinderile mici și mijlocii. Se va încerca organizarea unor astfel de evenimente, menite să faciliteze accesul la fondurile europene, și în județ, pe regiuni. De data aceasta, au fost invitați să participe primarii UAT-urilor din Maramureș, precum și reprezentanți ai unor instituții și autorități publice.

Banii din Țara mamă au ajuns la Chișinău. Un miliard de lei sunt deja pe conturile Ministerului Finanțelor de dincolo de Prut


România a transferat fraților de peste Prut, cu o lună mai devreme, a doua tranșă de 50 de milioane de euro din împrumutul ratificat în 2016, în sumă de până la 150 de milioane de euro, transmite Romanian Global News.
Ministerul Finanţelor Publice al României a efectuat eliberarea tranșei a doua din cadrul Acordului, în valoare de 50 mln. Euro, echivalent a 1 063.0 mln. lei moldoveneşti. Mijloacele respective au fost înscrise în contul valutar al Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova deschis în Banca Naţională a Moldovei.
În luna ianuarie 2017, Ministerul Finanțelor din Republica Moldova a transmis Ministerului Finanțelor Publice din România o scrisoare oficială prin care solicită modificarea datei de eliberare a celei de-a doua tranșe de 50 milioane de euro din 31 martie 2016 în data de 27 februarie 2017.

Cum arată, pe hârtie, România anului 2020. Proiecția Guvernului pentru următorii patru ani: “La vie en rose”


În anul 2020, România este o țară prosperă, în care numărul de angajați va fi mai mare cu aproape un milion față de prezent, salariile nete ne vor ajunge să trăim decent, iar ratele și serviciile vor fi mai ieftine, pentru că euro nu va valora mai mult de 4,42 de lei. Cel puțin asta se vede din proiecţiile Ministerului de Finanţe.
Este un scenariu optimist și face parte din raportul privind situația macroeconomică a lui 2017 și proiecția pe anii 2018-2020, făcută de Ministerul Finanțelor Publice.
Astfel, în 2020, România va avea un PIB 1,014 trilioane de lei, cu 25% mai mare decât cel din acest an (815 miliarde de lei), iar creșterea economică de anul viitor va fi de cel puțin 5,5% pe an, după cum arată prognozele.

Subprefectul Gavriș Ardelean a condus întâlnirea Colectivului pentru impulsionarea colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului


Miercuri, 15 februarie, la Palatul Administrativ a avut loc întâlnirea lunară a Colectivului pentru impulsionarea colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului. Ședința a fost condusă de subprefectul județului Maramureș, Gavriș Ardelean. Au participat: Călin Chilat, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Teodor Lupuți, șeful Biroului Vamal de Interior Maramureș, Carmen Eleonora Prodan, președinte – director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Maramureș, Lucia Duță, director executiv adjunct al Direcției de Sănătate Publică Maramureș, Alida Bozântan, șef serviciu în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș și Lucica Pop, director executiv al Casei Județene de Pensii Maramureș.

Agenții de Poliție amenință Guvernul cu proteste


Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie ameninţă că deschide un nou front de protest faţă de Guvern. Sindicaliștii spun că vor protesta în faţa Ministerului Afacerilor Interne, dacă salariile lor nu sunt recalculate.
Sindicaliștii spun că salariile agenților de poliție sunt în continuare calculate la nivelul anului 2009, atunci când salariul minim era 600 de lei.
„Am luat această hotărâre deoarece în februarie 2016 a fost emisă hotărârea de guvern numărul 1 prin care se stabilea majorarea salariului minim la 1.450 lei. La ora actuală polițiștii din România au salariile calculate la nivelul lui 2009, adică la salariul minim de atunci, de 600 lei. Am trimis mai multe adrese către MAI, Parlamentului, Guvernului, Presedinției. N-am primit niciun răspuns. Probabil nu au ce răspuns să dea. Nu știu cum să aplice această hotărâre sau ne punem întrebarea dacă n-or avea bani în buget.

Campanie de depunere a cererilor unice de plată pentru obținerea subvențiilor pe anul 2017


Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va lansa la 1 martie a.c. o campanie de depunere a cererilor unice de plată pentru obținerea subvențiilor pe anul 2017. Campania se va finaliza în data de 15 mai a.c. Cel mai important document de identificare și eligibilitate al fermierilor este adeverința de la Registrul agricol, administrat de autoritățile administrației publice locale ale comunelor, orașelor și municipiilor.

Papa Francisc: Banul nu salvează dacă nu este însoțit de dăruirea persoanei


 Papa Francisc a atras atenția cu privire la „victimele ascunse” ale capitalismului, la idolatria banului și la falsa filantropie, spunându-le sâmbătă unor oameni de afaceri că trebuie să acționeze pentru a schimba un sistem care produce victime, și nu doar să ajute oamenii când sunt deja în situații dificile. „Un întreprinzător care este numai un samaritean milostiv face jumătate din datoria sa: îngrijește victimele de astăzi, dar nu le reduce pe cele de mâine”, le-a spus el participanților la proiectul „Economia de comuniune” al Mișcării Focolarelor, în 4 februarie 2017.
„Primul dar al întreprinzătorului este propria persoană: banul vostru, deși important, este prea puțin”, a spus Papa.

Saracia din sistemul de ingrijire al copiilor determina consecinte grave si reale pentru familiile cu joburi


Una dintre problemele cele mai stresante cu care se confruntă un nou părinte este: „Cine va avea grijă de copilul meu atunci când mă voi întoarce la muncă?”

Răspunsul la această întrebare nu este ușor. NPR, împreună cu Robert Wood Johnson Foundation şi T.H. Harvard Chan Scoala de Sănătate Publică, au efectuat studii pe mai mult de 1.000 de părinţi, la nivel naţional, cu privire la experienţele avute şi mai ales la dificultățile întâmpinate în găsirea îngrijirii potrivite pentru copii.

Am căutat în lung şi-n lat dar am găsit puţin

Megan Carpenter, o tânără mamă care trăiește în Alexandria, Virginia, cunoaște foarte bine sentimentul de disperare, care poate apărea odată cu căutarea îngrijirii pentru sugari în condiții de siguranță şi de calitate.

Clienţii din imobiliare îşi vor accelera achiziţiile, pe fondul neîncrederii în politică


Eliminarea impozitului pe tranzacţii imobiliare de sub 450.000 de lei, stimulent pentru achiziţii


Decizia Guvernului de a elimina impozitul de 3% pentru tranzacţiile imobiliare de sub 450.000 de lei sau 100.000 de euro ar putea determina vânzătorii persoane fizice să reducă proporţional costul apartamentelor.
Cumpărătorii vor fi stimulaţi să negocieze şi să cumpere, pentru a profita de această măsură, având în vedere percepţia negativă vizavi de predictibilitatea fiscală şi de lipsa de încredere în clasa politică.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2017  -  powered by DSdata