The Best bookmaker bet365 Bonus

Ar fi multe de spus fără cuvinte în timp ce cuvintele sunt chiar totul


Este categoric necesară inventivitatea undeva în deloc abstract ci doar realist, deasupra vieţii obişnuite, într-un fel de taină a ei, şi mai jos de moarte, în acaparatoarea-i umbră. Existenţialul are compuneri şi descompuneri inerente, la care liber frâu le dă providenţa, însă nemijlocit cu înţelegerea de sine a eului fie el prezent, trecut, următor sau de ce nu primordial.
            De la cunoaşterea apoi priceperea cuvintelor urmând, cum zis-a cândva poetul, drept îmblânzirea lor, şi într-o superbă năzuinţă, „împlinirea cuvintelor / adepimento delle parole”… cam acesta fiind parcursul fie el firesc ori nefiresc, dar sigur de la nuanţă spre unicitate mergându-se.
            Se ajunge la acea sublimare pe care o ştim în definirea sa: poezie. Sau: cristalizare, cred că mai întâi. Şi: ghemul de gânduri adus la valoarea de idee!

Există rădăcină, trunchi şi coroană, în scrierea lui Ioan Romeo Roşiianu, aşa cum trebuie. „Poemul din vara aceasta se va naşte dimineaţa iubito/ vom fi martori la facerea lui şi-n răscrucea luminii îi vom face botezul/ vom fi pe rând părinţi ursitoare sau fraţi/ poate sfinţi adormiţi în altare vom fi poate lumânări nearse.// Poemul din vara aceasta se va naşte-n amiază iubito/ vom fi de faţă când umbra va cuceri cu tristeţe pământul/ vom număra pe degete boante clipele scurse încet/ încet vom ascunde-n cuvânt silaba dorită.// Poemul din vara aceasta se va naşte-nspre seară iubito/ cu ochii mijiţi vom măsura orizontul pustiu/ licărul stelelor apuse-ntre ceruri va ajunge prea târziu până la noi/ noi vom fi singuri cu lupii la liziera tăcerii.// Poemul din vara aceasta se va naşte chiar şi fără noi iubito!” (Poemul din seara aceasta, iubito).
            Dacă e să vorbim, şi desigur că asta vom face, despre fantastica libertate, atunci trecem pe unde nu ne-am fi gândit în vreme ce era atât de pe aproape… „De-acum toţi copacii se pot dezbrăca/ în public umbra nu-mi mai face trebuinţă/ nimic nu mai răneşte făptura ce-şi plânge/ în suflet iubirea pierdută şi visul uscat/ între clipe şi somnul rănit şi ochiul prea plâns/ şi timpul uitat în clepsidrele sparte.// De-acum toţi copacii se pot dezbrăca/ în public umbra nu-mi mai face trebuinţă/ nimic nu mai răneşte făptura ce-şi plânge/ în suflet iubirea pierdută şi visul uscat.” (De-acum toţi copacii).
            Încerc să mă strecor cu mare greu printre simbolistică, imagistică, metaforică. Şi dau de oare ce? profunzimea trăirii ca fiind lansarea pe orbită, amplă pe toate scalele de măsurători, după care survine mersul tandru firesc deopotrivă cu al stelelor… Ce ar fi fost înainte, nu văd după ce ar mai conta, asta s-a vrut şi asta e!
            De unde provine ansamblul acesta fără cusur, bine pus la punct, la virgulă şi întărit adesea printr-o repetativitate care duce înspre iniţiatic – urmează să aflăm: „Lângă umărul Tău, Doamne/ lumina înviorează simţirea/ dorul de viaţă e cântec sublim/ rana sădită de jale în suflet/ e undă ascunsă de val/ şi-n roua născută pe frunze/ lacrimile cerului/ purifică aerul zilei.// Lângă umărul Tău, Doamne/ venim cu viscolul vieţii în mâini/ să ne vindeci amiaza/ să ne mângâi trăirea/ să ne spulberi durerea/ şi pasul rănit să ne-ncalţi.// Lângă umărul Tău, Doamne/ ne-am nins nefericirile/ învăţând să zâmbim în lumina-Ţi profundă/ să facem din suflet balsam/ pentru rănile lumii/ să cântăm simfonia iubirii fie/ şi pe-o singură coardă de suflet.” (Lângă umărul Tău, Doamne).
           Cred că e clar, cred că e limpede, cred că e natural, cred că e. Aceasta fiind poezia care trebuie citită şi care nu are nevoie nicidecum de critică, cel mult de prezentare prietenească. E atât de vie, încât ţi-e drag dar şi teamă să o atingi!



Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro