The Best bookmaker bet365 Bonus

Contractul privind dotarea Spitalului Județean Baia Mare cu un sistem complet de radioterapie a fost semnat de ministrul Sănătății


Joi, 9 noiembrie 2017, la Guvern a avut loc ceremonia de semnare a contractelor pentru dotarea cu sisteme complete de radioterapie a spitalelor județene din Constanța, Galați și Baia Mare, dar și pentru Spitalul Universitar de Urgență Elias și Institutul Oncologic București. Contractele au fost semnate de ministrul Sănătății, Florian Bodog, și de Jaroslaw Lange, reprezentant al companiei Elekta Limited UK, furnizor al echipamentelor medicale. La ceremonie au participat și Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș, Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean (CJ) Constanța și Costel Fotea, președinte CJ Galați.
Prezent la ceremonia de la Palatul Victoria, vicepremierul Marcel Ciolacu a declarat că este pentru prima oară când România investește în radioterapie. În cadrul ceremoniei, vicepremierul Marcel Ciolacu a afirmat că în România sunt necesare cât mai multe investiții în domeniul sănătății.

"Chiar dacă unora nu le convine, România are o economie sănătoasă. Avem cea mai mare creștere economică din Europa, trebuie să avem și investiții în sănătate, în afară de salarii, sporuri și drepturi. Mă bucur că și sindicatele sunt de acord cu Guvernul. Trebuie făcute cât mai multe investiții în domeniul sănătății. Este pentru prima oară când România investește în radioterapie ”, a spus Marcel Ciolacu.
La rândul său, ministrul Sănătății, Florian Bodog, a afirmat că prin achiziția acestor echipamente se continuă proiectul cu Banca Mondială. Acesta a mulțumit și conducerilor celor cinci spitale care vor fi dotate cu echipamente de radioterapie, dar în special ec. Sorina Pintea, managerul Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. "Vreau să mulțumesc în mod deosebit Spitalului și managerului Spitalului din Baia Mare, care din resurse proprii a construit buncărul și, din câte înțeleg eu, este gata pentru a primi echipamentul. Și vreau să mulțumesc fiecărui manager în parte pentru modul în care a înțeles să răspundă demersului nostru și să ne suprapunem perfect în ceea ce privește procedura de instalare și să ne asigurăm că echipamentele pe care le achiziționăm acum nu vor sta împachetate. Este doar un prim pas din marele proiect de retehnologizare a spitalelor din România, proiect care este parte a programului de guvernare", a precizat Bodog. Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a precizat că prin acest proiect Guvernul face "un pas înainte" pentru împlinirea promisiunilor sale.
Și președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea a luat cuvânt în cadrul acestei ceremonii de semnare a unui contract care reprezintă foarte mult pentru Spitalul Județean din Baia Mare, dar mai ales pentru bolnavii oncologici din Maramureș și din județele limitrofe. ”În orice comunitate locală care se gândește la viitor se doresc în primul rând investiții în dezvoltarea infrastructurii de educație și în cea de sănătate. Semnarea acestor finanțări pentru dotarea celor cinci spitale cu aparatură de înaltă performanță înseamnă investiție în oameni, investiție în vieți. Și nu spun un lucru mare, deoarece sunt mii de oameni care locuiesc astăzi în Maramureș și în jurul județului nostru și se află pe liste de așteptare pentru urmarea unor tratamente care pot să le ofere o viață mai lungă. De aceea, se cuvine să mulțumim, acum, Guvernului României, Ministerului Finanțelor, Ministerului Sănătății și Băncii Mondiale pentru aceste finanțări, și mai ales să felicităm spitalele și managerii acestor unități medicale pentru că au reușit să facă corect aceste documente, să le depună și să obțină fondurile necesare pentru comunitățile noastre”.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro