The Best bookmaker bet365 Bonus

Directorii instituțiilor de cultură ale căror contracte de management au fost deja semnate și-au prezentat proiectele plenului Consiliului Județean


Ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș a avut loc miercuri, 31 mai 2017, cu începere de la ora 12.00, fiind prezenți 31 din cei 35 de aleși județeni. Ședința a fost prezidată de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Înainte de a se intra în ordinea de zi a proiectului de hotărâre, cei patru directori ai instituțiilor de cultură din subordine, ale căror contracte de management au fost deja semnate pentru următorii patru ani de către președintele Consiliului Județean Maramureș și-au prezentat, în fața plenului, proiectele și intențiile de viitor. Este vorba despre Marinel Petreuș, director al Școlii Populare de Arte ”Liviu Borlan Baia Mare”, Monica Mare, director al Muzeului de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Teodor Ardelean, managerul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Baia Mare și Iuliana Dăncuș, director al Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania”. S-a discutat, apoi, despre delegațiile care au avut loc în luna mai în Egipt și în Liban, în vederea întăririi relațiilor internaționale.


Pe ordinea de zi s-au aflat 17 proiecte de hotărâre și patru puncte suplimentare, trei proiecte fiind retrase la începutul ședinței. Aleșii județeni au aprobat, astfel, majorarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului pe anul 2017, dar și conturile anuale de execuție a bugetelor pe anul 2016 pentru bugetul propriu al județului. A fost aprobat și bugetul de venituri și cheltuieli al SC Drumuri și Poduri Maramureș SA, fiind identificate și imobilele constituite din terenurile adiacente unor drumuri județene situate pe traseul aferent proiectului ”Reabilitarea Drumului Nordului – Maramureș etapa I”, dar și terenurile aferente coridoarelor de expropriere. Totodată, s-a adoptat trecerea unor bunuri din domeniul public al județului Maramureș în domeniul public al municipiului Sighetu Marmației și în domeniul public al comunei Ocna Șugatag.
Aleșii județeni au validat și Comisia de selecție a proiectelor și acțiunilor în domeniul tineretului pentru finanțări nerambursabile din bugetul județului, pe anul 2017. În ceea ce privește programul cultural prioritar al Consiliului Județean Maramureș, 50.000 de lei vor fi retrași de la Festivalul Castanelor organizat de municipiul Baia Mare, ghidul impunând această limită maximă de 50.000 de lei. Suma rămasă neutilizată va fi distribuită către proiectul irlandezului Peter Hurley, ”Drumul lung spre Cimitirul Vesel” – 30.000 de lei și 20.000 pentru Festivalul Zilelor Orașului Șomcuta Mare. Consiliul Județean Maramureș a validat și achiziționarea serviciilor juridice de asistență și de reprezentare în litigiul pe care Județul Maramureș îl are cu SC Kasdum GF SRL, în baza Contractului de proiectare și execuție lucrări la proiectul ”Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Maramureș”. Toate proiectele supuse votului plenului au fost votate în unanimitate.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro