The Best bookmaker bet365 Bonus

Protocol de colaborare pentru susținerea proiectului “Donează sânge, salvează vieți”


Prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, s-a întâlnit miercuri, 22 martie, cu directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș, Melania Dascălu, cu managerul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Sorina Pintea, și cu reprezentanți ai Asociației Rotaract Club TEAM Baia Mare: Daniel Orza – președinte ales, Bogdan Ionuț Gâta – managerul proiectului, Adrei Barboloviciu – jurist și Daniel Costin - trezorier. Scopul întâlnirii a  fost informarea cu privire la necesitatea donării de sânge de către populație și încheierea unui protocol de colaborare pentru susținerea proiectului “Donează sânge, salvează vieți”, inițiat de Asociația Rotaract Club TEAM Baia Mare.
Nevoia de sânge în județul Maramureș este foarte mare, în condițiile în care în ultimii ani numărul persoanelor care au nevoia de transfuzie crește, iar numărul donatorilor scade. Stocurile de care dispun Centrul de Transfuzie Sanguină și spitalele sunt adesea insuficiente.

În medie, la Centrul de Transfuzie Sanguină donează sânge 25 de persoane zilnic. În aceste condiții, în urmă cu trei ani Asociația Rotaract a demarat proiectul “Donează sânge, salvează vieți”. În urma desfășurării Balului Inimilor anul trecut, asociația a reușit să modernizeze circuitul donatorilor la Centrul de Transfuzie Sanguină, iar anul acesta, cu fondurile strânse la același eveniment, doresc să doteze instituția cu un scaun de afereză și să creeze o platformă online pentru donatori.
Melania Dascălu a subliniat faptul că este important și urgent pentru instituția pe care o conduce ca donarea de sânge să fie promovată ca un act benevol, umanitar, în beneficiul semenilor. Donarea de sânge trebuie să devină pentru populație un obicei, să nu aibă loc doar accidental, atunci când o rudă se află în pericol, spre exemplu. Donarea de sânge ca obicei este benefică și pentru controlul sănătății donatorului.
Sorina Pintea a subliniat faptul că tinerii de la Rotaract le dau celor din sistemul de sănătate o lecție de viață, implicându-se cu rezultate atât de bune în problema donării de sânge. Ea a mărturisit că angajații Spitalului Județean urmează să se mobilizeze pentru a dona ei înșiși sânge, pe baza unei programări. Sorina Pintea este de părere că un beneficiu pentru stimularea donării de sânge la nivelul populației l-ar reprezenta mediatizarea cazurilor grave și a situațiilor limită cu care se confruntă medicii din Maramureș.
Asociația Rotaract va implementa proiectul “Donează sânge, salvează vieți” la nivel de district, în 9 cluburi, Baia Mare reprezentând un exemplu în acest sens. Promovarea va avea loc în instituții publice, în domeniul privat și în școli.
Discuțiile de la sediul Instituției Prefectului au privit problemele cu care se confruntă la momentul actual Centrul de Transfuzie Sanguină și Spitalul Județean în ceea ce privește aprovizionarea cu sânge, dar și lipsa de personal și de resurse financiare necesare deplasării în județ în scopul recoltării de sânge. De asemenea, cei prezenți s-au consultat cu privire la strategia de adoptat în ceea ce privește acțiunile care să fie cuprinse pe viitor în proiect.
La finalul întâlnirii, prefectul Sebastian Mihai Lupuț și Bogdan Ionuț Gâta au semnat un protocol de colaborare pentru susținerea proiectului. Obiectul acestuia îl constituie sprijinirea continuarii proiectului ,,Donează Sânge, Salvează Vieți’’, prin încurajarea propriilor angajați, precum și prin încurajarea angajaților tuturor instituțiilor publice locale, județene și deconcentrate din județul Maramureș, în vederea participării acestora la donarea de sange. Prefectul Sebastian Mihai Lupuț le-a solicitat reprezentanților Asociației Rotaract să susțină o prezentare a proiectului la următoarea întâlnire a Colegiului Prefectural, la care sunt invitați să participe și primarii unităților administrativ-teritoriale din județ.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro